Trăim într-un continuu ceas al învălmăşelii. Al prelungirii consecinţelor ei din trecutul apropiat, dar şi de ieri, de azi... Cu toate că resimţim "veşnica lipsă de prezent". Iar prezentul se sufocă, până la dispariţie, într-o perpetuă babilonie, debandadă, confuzie, dezorganizare. Şi fiecare ceas ne povesteşte, mohorât, pe noi înşine; viaţa noastră de fiecare clipă, într-o Românie aruncată în haos. Forţată să accepte chipul pe care i-l compun indivizi dezechilibraţi, dizarmonici, dispreţuitori şi suficient de confuzi pentru a uita cine sunt ei cu adevărat. Fiindcă ceea ce vor, se vede. Deja ştim ce va urma. Iar fiecare azi dezastruos este continuarea unui ieri apăsător, ezitant, demascator. Configuraţia politică, socială şi economică a momentului este aidoma autobuzului care transporta cei peste 60 de navetişti, din Tulcea în zona industrială, răsturnându-se de pe digul şubred într-o râpă adâncă. Starea drumului şi a autobuzului - aşa cum au fost prezentate, ieri, la toate televiziunile - este însăşi starea ţării. Catastrofa vorbeşte limpede nu atât despre sărăcie, despre posibila vină a şoferului, despre criza economică şi financiară, naţională sau locală, ci despre indiferenţa, debandada şi babilonia de la vârful Puterii. În cele din urmă, nu este exclus să fie găsiţi vinovaţi chiar morţii şi zecile de răniţi.

Oare, nu e clar că orice întrebare de genul "cine preferă haosul?" sau "cui îi foloseşte?", nu poate primi decât un singur răspuns?! Anume: cei care trebuie să ştie ce au de făcut pentru a echilibra situaţia dramatică a României, dar încă nu ştiu. Se pare că nimeni nu vrea să ştie nimic despre ce ni se întâmplă. De ce şi cum. Atunci când sunt întrebaţi - evident, de către jurnalişti - ce măsuri vor lua, ce au discutat pentru redresarea dezastrului social, financiar şi de toate naturile, ei par căzuţi din cer. Nouă nu ne rămâne decât să anticipăm l