Membrii CSAT au ajuns ieri la concluzia că „România şi-a respectat toate angajamentele" pentru aderarea la Schengen. Tehnic vorbind, România poate respecta termenul de martie 2011, dar marea încercare este cea politică. Fiecare dintre cele 25 de state Schengen are drept de veto.

Semnat în 1985 într-o mică localitate din Luxembourg, de la care i se trage şi numele, acordul Schengen înseamnă aplicarea practică al unuia dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, cel privind libertatea de mişcare. Din spaţiul Schengen fac parte acum 25 de state dintre care 22 membre UE, state care au fost de acord să elimine frontierele interne dintre ele şi să creeze o singură frontieră externă unde controlalele să se facă după reguli clare. Cu alte cuvinte, dacă o persoană din afara spaţiului Schengen şi UE cere o viză pentru Ungaria, ea va putea călători şi în Franţa, dar şi în Elveţia sau Norvegia care nu sunt membre UE. Nu va putea intra însă în Marea Britanie care, deşi membră UE, nu participă la acordul Schengen decât pe anumite aspecte, după cum îşi păstrează şi propria monedă. Implicaţiile politice, economice şi strategice ale acordului sunt deci atât de importante încât orice nouă extindere a spaţiului Schengen se face prin consensul statelor membre, fiecare având drept de veto. Termenul asumat de România pentru aderare la Schengen este martie 2011.

Temerile politice ale Bucureştiului

Atunci când a plecat de la Ministerul de Interne, Vasile Blaga a declarat că MAI „se află într-un moment extrem de important, momentul celui mai important obiectiv al României după intrarea în UE, anume aderarea la spaţiul Schengen în 2011, şi de aceea în aceste momente nu trebuie să planeze nici o suspiciune asupra sa". Preocuparea, exprimată inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, vine pe fondul unor semnale diplomatice şi politice puternice: mai multe sta