Nici măcar creditul garantat de stat şi cu dobândă zero nu a fost accesat până acum de vreo Asociaţie de Proprietari. De două luni a fost lansată a doua soluţie oferită de Guvern pentru izolarea termică a clădirilor, dar deşi creditul oferit este avantajos, nu are căutare.
Sperând că vor plăti mai puţin pentru căldură, o parte dintre buzoieni şi-au izolat apartamentele pe cont propriu, suportând integral cheltuielile.
Astfel s-a ajuns ca blocurile din oraş să arate ca piesele unui domino, în toate culorile posibile şi pentru că autorităţile nu au impus necesitatea unor autorizaţii, cu obligaţii de a se vopsi exteriorul numai într-o anumită nuanţă.
Singura cale ca blocurile să aibă şi o imagine exterioară plăcută este a realizării termoizolaţiilor în comun, de către toţi cei care locuiesc în respectivele clădiri. Prima variantă pusă la îndemână de Guvern pentru astfel de termoizolări în grup, a fost respinsă total.
La prima vedere, părea o ofertă avantajoasă. Pentru execuţia lucrărilor jumătate din cheltuieli este suportată de către Guvern, 30% de către Primărie, iar alte doar 20 de procente de către proprietari. Însă, erau impuse anumite firme şi, mai ales, lucrările aberante, cum ar fi schimbarea tâmplăriei de la geamuri obligatoriu, chiar şi pentru cei care aveau deja termopane. Se ajunge în cele din urmă ca acel procent de 20% plătit de proprietar, să fie mai mare decât dacă şi-ar face singur lucrarea plătită integral.
Al doilea program de reabilitare termică este mult mai avantajos. A fost lansat de Guvern pe 2 august şi presupune contractarea de către asociaţiile de proprietari de credite bancare garantate de stat pentru 90 % din costul lucrărilor. Dobânda este subvenţionată, zero pentru beneficiari, iar firma şi tipul lucrărilor este la alegerea acestora.
Chiar şi aşa, nici această soluţie nu are căutar