Luni 27 septembrie, la Ateneul român, a avut loc o întâlnire cu Herta Müller, scriitoarea germană de origine română, laureată a Premiului Nobel în 2009. N-am văzut de mult o sală atât de plină.

Am fost foarte mândru de intelectualii români care au dorit să participe la dialogul dintre cunoscuta scriitoare şi Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, care i-a publicat ultimele romane. În pagina de „Ochi magic" din acest număr puteţi citi o notă referitoare la comentariile consacrate Hertei Müller de către revista „Observator cultural", iar în numărul de săptămâna viitoare al revistei noastre veţi afla cum s-a desfăşurat seara de 28 septembrie, precum şi o cronică la cel mai recent roman al scriitoarei tradus în limba română.

Herta Müller a citit câteva pagini din romanul Leagănul respiraţiei, care ar fi trebuit să fie scris în colaborare cu Oskar Pastior ca o evocare a lagărului sovietic în care au fost internaţi în ianuarie 1945 numeroşi germani din România. După moartea lui Pastior, romanul a fost scris de Herta Müller, care a strâns cu grijă documentele necesare şi le-a prezentat sub forma unei ficţiuni. Lectura a fost în germană. Publicul din sală avea tipărită o versiune în română (datorată lui Alexandru Al. Şahighian), pe nişte foi volante. De câte ori se schimba pagina, fâşâitul hârtiei umplea sala. Romanul este excepţional. Fragmentele citite, aşijderea. Tăcerea impresionată nu era întreruptă decât de foşnetul literaturii.

Discuţia dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu a fost, pe cât de pasionantă, pe atât de tensionată. Se confruntau puncte de vedere opuse cel puţin în trei privinţe. Herta Müller a părăsit România la sfârşitul anilor 80, când avea puţin peste 30 de ani, stabilindu-se în Germania. Gabriel Liiceanu a trăit în România până în 1989 şi, fireşte, şi după aceea. Prima diferenţă dintre cei doi