Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: A început cel mai sărac an universitar (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

16.000 de studenţi de la Universitatea din Piteşti încep cursurile. Astăzi, la Casa Sindicatelor, a avut loc ceremonia de deschidere a anului universitar, la care au participat sute de tineri. În cinstea lor, au fost organizate momente de dans, muzică populară sau clasică, iar spectacolul a fost prezentat de Aurelian Temişan.

Agitaţie mare şi multe emoţii, astăzi, la Casa Sindicatelor din Piteşti. Sute de studenţi din cadrul Universităţii de Stat au venit aici pentru a serba începutul anului universitar 2010-2011.

Îmbrăcaţi la ţol festiv şi bucuroşi de revederea cu colegii, tinerii şi-au povestit ce au făcut în vacanţa de vară.

„N-am avut o vacanţă prea liniştită că am avut de dat trei restanţe. Le-am luat, într-un final. Eu zic că nu simţi că eşti student, dacă nu treci şi prin asta”, spune Emilian Arsene, student în ultimul an la Ingineri.

Printre aceştia s-au aflat şi cei care acum au luat pentru prima dată contact cu mediul academic. Bobocii s-au aşezat unul lângă altul şi, timizi, au început să-şi imagineze cum va arăta noua etapă din viaţa lor.

„Mi-am dorit foarte mult să devin studentă. Mi se pare un mediu mult mai elevat decât cel din liceu. Acum rămâne să-mi găsesc şi un job”, spune Iulia Terpan, studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative.

Au dansat alături de Aurelian Temişan

Universitatea i-a primit pe studenţi cu o ceremonie de la care nu au lipsit muzica şi dansul. Deschiderea distracţiei a fost făcută de o trupă de dans modern, după care şi-a făcut apariţia, rectorul Gheorghe Barbu care le-a urat tuturor „Un an universitar cât mai bun”.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA CEREMONIE!

Şase dintre studenţii eminenţi au obţinut burse în valoare de 500 de lei din partea unei bănci cu sucursală în Piteşti. La scurt timp, Aurelian Temişan a susţinut un recital de muzică uşoară. Du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 15 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 19 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 14 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°