Săptămâna trecută am luat parte la un forum pe tema sănătăţii. Pe lângă statistici şi date legislative, întâlnirea a luat, de cele mai multe ori, forma unui schimb de lamentări între reprezentanţi din toate straturile sistemului. Provin dintr-o familie de medici şi farmacişti, deci puţine din cele auzite acolo m-au luat prin surprindere. În final, aşa cum remarca fiecare vorbitor, discuţiile sunt deja râncede, mai degrabă enumerări de cifre descurajante decât leacuri po

Săptămâna trecută am luat parte la un forum pe tema sănătăţii. Pe lângă statistici şi date legislative, întâlnirea a luat, de cele mai multe ori, forma unui schimb de lamentări între reprezentanţi din toate straturile sistemului. Provin dintr-o familie de medici şi farmacişti, deci puţine din cele auzite acolo m-au luat prin surprindere. În final, aşa cum remarca fiecare vorbitor, discuţiile sunt deja râncede, mai degrabă enumerări de cifre descurajante decât leacuri posibile pentru plăgile sistemului. Poate şi pentru că, în afară de clasica „actuala structură trebuie demolată şi refăcută de la zero”, rezolvări nu prea mai există. Iar cele pe care, obligaţi de meseria lor, diverşi consultanţi sau politicieni le enumeră sunt deja prea naive ca să mai fie luate serios în seamă. Să enumerăm câteva, pe scurt.

Într-o seamă de state europene şi nu numai, salvarea a venit odată cu lansarea sistemului de asigurări private de sănătate. La noi, după ani buni de la apariţie, acest segment e departe de a se fi pus pe picioare (doar asta se poate deduce din faptul că primele de sănătate reprezintă puţin peste 0,2% din întreaga piaţă a asigurărilor). De ce? Directorii unităţilor sanitare, se plânge un asigurător, îi resping pe motiv că nu au nimic de câştigat de pe urma oferirii acestui tip de serviciu.

Soluţia cea eficientă ar fi depolitizarea conducerii spitalelor. Realist