Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu Jr. ia în zeflemea tradiţia naţionalei tricolore

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 octombrie 2010 ·

Tricoul cu numărul 10 al primei noastre reprezentative a fost purtat de Dobrin, Bölöni, Hagi şi Mutu, iar în mandatul lui Răzvan Lucescu a ajuns să fie îmbrăcat de Florescu şi, mai nou, de Tamaş.

La naţionala României, tradiţia cere ca tricoul cu numărul 10 să fie purtat de „creierul“ echipei, de fotbalistul cerebral care conduce jocul. În epoca modernă a primei noastre reprezentative, acest tricou a fost purtat de Gigu Dobrin, Loţi Bölöni, Gică Hagi şi Adrian Mutu, iar în mandatul lui Răzvan Lucescu a ajuns să fie îmbrăcat de George Florescu. Criticat pentru că i-a dat numărul 10 lui Florescu, jucător despre care mulţi oameni de fotbal susţin că nici măcar nu merită să fie convocat la naţională, Răzvan Lucescu a replicat acid şi l-a indicat pe fundaşul Gabi Tamaş drept purtător al tricoului buclucaş. „Mă gândesc ca numărul 10 în meciul cu Franţa să-l poarte Gabi Tamaş. Chiar dacă nu contează foarte mult cine poartă acest tricou, cred că Tamaş îl va lua“, a spus Lucescu Jr.

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, l-a avertizat însă pe selecţioner să nu ia în zeflemea această problemă, adăugând că numărul 10 trebuie să fie purtat de un jucător care evoluează la mijloc sau în atac. „I-am spus şi lui Răzvan că nu putem răspunde în zeflemea şi că numărul 10 trebuie să meargă de la mijloc în sus. Oricum, multă lume nu a înţeles rolul lui Florescu în meciul cu Belarus. El a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. Un jucător nu ar trebui judecat după numărul de pe tricou“, a mai spus Lupescu.

Tamaş: O să port eu numărul 10

Gabi Tamaş a acceptat fără reţineri să fie „decarul“ primei reprezentative, după ce a avut o discuţie în această privinţă cu selecţionerul Răzvan Lucescu. Fundaşul lui West Bromwich Albion a recunoscut însă că în naţionala României nu mai există nici un jucător care să merite să poarte num

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum 2 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum o ora
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 8 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 4 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

16°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/15°
dum.

7°/18°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°