Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Vezi Bihorul din balon! Balonul a zburat astăzi în zona Beiușului și ieri la Marghita

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Cumperi cinci cărţi din Colecţia „Jules Verne“ şi vezi oraşul de sus! „Adevărul” şi „Orange” provoacă orădenii în această săptămână la o experienţă inedită deasupra oraşului, în nacela balonului.

Câteva secunde de suspans şi balonul se ridică uşor de la sol. Senzaţia este unică, iar peisajul, văzut de la înălţime, mirific. „Adevărul” şi „Orange” continuă campania „Cumperi cinci cărţi din Colecţia Jules Verne şi vezi oraşul de sus!”. Reporterii Adevărul de Seară au văzut aseară Marghita din balon. Contrar aparenţelor, nu este nimic extrem într-o plimbare cu balonul. Din contră, nimic nu poate fi mai relaxant decât o survolare la câteva sute de metri înălţime, unde liniştea te însoţeşte la tot pasul. Vântul mai dă târcoale, din când în când, şi duce balonul într-o lume total diferită de cea pe care o percepem zi de zi, de la sol.

Plimbarea de aseară a fost una liniştită. Vremea a fost foarte bună pentru o expediţie cu balonul, iar peisajele văzute de sus îţi conferă o linişte de nedescris. Sătenii din jurul oraşului era la câmp aseară. Toţi s-au oprit din ce făceau şi au făcut cu mâna reporterilor Adevărul de Seară şi căpitanului John Balon. În această dimineaţă, balonul a ajuns la Beiuş, pentru un nou zbor. A survolat zona satelor Sânmartin de Beiuş şi Pocola, de dimineaţă, când ceaţa se ridica uşor pe lângă dealurile din zonă.

Dă click pe poză pentru fotogalerie din Beiuș

Reporterii Adevărul de Seară au primit „botezul” primului zbor, o tradiţie veche, de pe vremea lui Louis XVI, când a avut loc primul zbor cu aerostatul. De atunci, la primul zbor, toată lumea primeşte un titlu nobiliar, în timpul unei ceremonii. Reporterii Adevărul de Seară au primit titlurile „Contesă de Pocola în pajiştea îngustă” şi „Contesa dealului verde din Tăuteu”. În această seară balonul va survola zona Lacului Homorog, de la Salonta. Weekend-ul, în schim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°