Cu şuieratul vântului în urechi, dl Băsescu s-a ivit de cu seară în studioul amicului său de platou vasal. Prea se adunaseră multe în dreptu-i, prea îl arătau destui cu degetul ridicat obscen ca să mai stea pitit după tufanii Palatului. Ba că ordonă arestări, ba că şi-a făcut privată din serviciile secrete, ba că a manipulat din umbră votul anastasian.
Şi-aşa stârnit, s-a pus pe a mai mizerabilă bârfă, asemenea unei ţaţe cu nădragi, terfelind cuviinţa şi decenţa. Ca s-o onorabilizeze pe duduia Pristanda, şi-a amintit de „obraznicul" şi „impertinentul" Ponta, venit deunăzi să-i „lingă preşul" de la Cotroceni. Cică „micul Titulescu" îi cerea astfel căciulit binecuvântarea pentru Primăria Capitalei, dar el l-a refuzat, pe motiv de inadecvare. La fel şi cu portofoliul de ministru, prin dezertarea din partidul bostănarului Geoană. Ce mai tura-vura, o „maimuţică" caraghioasă care „face frumos ca să placă la foarte mulţi din PSD", grăit-a scârbit şeful statului. Başca excursia dubioasă în Liban, plătită nu se ştie de cine! Un „securist bătrân", „un cancer", un „hoţ", şi escroc pe deasupra, i-a răsucit-o iute „preşul" din Kiseleff. Şi nici Crin nu sare departe de Victor când e vorba despre cerşit privilegii personale. Păi, prin 2004, chiar el, Traian cel Generos, l-a vârât pe liberal pe lista de Bucureşti, şi de aici ţuşti în Parlament. E un „mincinos", un „derbedeu", i-a tăiat-o scurt, prin sticla ecranului, liderul PNL, revoltat de tupeul marinăresc. Da' de unde, „un porc ordinar", a sărit să-şi ajute colegul slobodul Orban (Ludovic, nu frati-su, europeanul).
Va să zică, a dat de înţeles mahalagioaica din Deal, iată-i pe prăpădiţii care s-au tocmit s-o trimită la „cremenal" pe dolosiva Roberta, nişte neisprăviţi! Demagogi şi şantajişti, că are informaţii sigure cum că pesediştii au condiţionat absenţa din Camera