Cei doi vin la inaugurarea drumului care leagă municipiul de zona turistică Murighiol - Uzlina. Investiţia a costat 80 de milioane de lei şi a fost finalizată în urmă cu zece zile
Premierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului vor ajunge la Tulcea la orele 12.00. Cele două oficialităţi vor inaugura drumul reabilitat cu fonduri europene.
„Reabilitarea a fost posibilă în cadrul proiectului denumit <
Premierul Emil Boc a mai fost prezent şi la momentul începerii lucrărilor, în vara anului trecut. Lucrarea ar fi trebuit să se încheie pe data de 1 mai, dar condiţiile meteo au întârziat lucrările. Prin acest proiect au fost reabilitaţi 50 de kilometri de carosabil.
Sursa: Adevarul.ro Cei doi vin la inaugurarea drumului care leagă municipiul de zona turistică Murighiol - Uzlina. Investiţia a costat 80 de milioane de lei şi a fost finalizată în urmă cu zece zile