* tamponat din spate de un şofer neatent, un autoturism a fost proiectat într-o altă maşină, apoi într-un copac de pe marginea drumului * accidentul s-a produs ieri dimineaţă, pe DE 584, în afara localităţii Vărsătura
Trei maşini avariate şi trei persoane rănite grav, în urma unui accident rutier produs din cauza neatenţiei unui şofer. Conducătorul auto nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţa sa şi l-a tamponat din spate, proiectându-l într-o altă maşină, apoi într-un copac aflat pe marginea drumului. Faptul că şoferii purtau centuri de siguranţă a făcut ca evenimentul rutier să nu se transforme într-o tragedie.
Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, la ora 7.50, în timp ce Angelică D. (34 de ani), din municipiu, conducea autoturismul "Opel Astra" pe DE 584, în afara localităţii Vărsătura. În dreptul staţiei "Petrom", şoferul a tamponat din spate un autoturism "Dacia" condus regulamentar de brăileanul Mircea P. Şoferul "Daciei", care se afla pe banda a doua a şoselei, a fost proiectat pe prima bandă, fiind lovit violent de un autoturism "Nissan", care venea din spate. Impactul a fost atât de puternic, încât "Dacia" a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a trei persoane, care au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Lavinia D. (30 de ani), soţia şoferului autoturismului "Opel Astra", a suferit o fractură la umărul stâng, iar Ion C. (50 de ani), pasager în aceeaşi maşină, o fractură la antebraţul drept. La rândul său, Marian G. (44 de ani), pasager în autoturismul "Dacia" a suferit o fractură de claviculă. Şoferul autoturismului "Nissan", Emil G. a fost rănit uşor, medicii diagnosticându-l cu policontuzie prin accident rutier. Şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge. Toţi conduc