Filmul „Iubire de leoaică“ poate fi vizionat pe site-ul Digital Zo. Povestea în care leii, urşii, pelicanii şi maimuţele cu creastă albă a fost aleasă în urma unui concurs de scenarii adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.
Cele mai jucăuşe şi inteligente animăluţe de la Grădina Zoologică din Bucureşti sunt protagonistele ineditului film „Iubire de leoaică”.
Leoaica Ella şi partenerul ei Marc, tigroaica Luna, năzdrăvanii Julio şi Isabela, pelicanul Gogu şi ursoaica Gina îşi demonstrează talentul artistic într-o adevărată telenovelă ce va face deliciul tuturor iubitorilor de animale.
Povestea filmului a fost selectată în urma unui concurs online de scenarii, organizat de UPC România, Animal Planet şi Grădina Zoologică Bucureşti şi adresat copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani.
Copiii au avut posibilitatea de a selecta din 20 de secvenţe filmate, disponibile pe site, o poveste despre viaţa animalelor.
Scenariul câştigător, creat de Miruna Florentina Ioniţă a atras atenţia juriului datorită situaţiei inedite în care au fost suprinse animăluţele de la Zoo, dar şi prin umorul poveştii.
Duminică, intrare gratuită la Zoo
Televonela poate fi vizionată pe site-ul http://digitalzoo.kappa.ro unde puteţi decide dacă animalele de la Grădina Zoologică Bucureşti şi-au interpretat bine rolurile primite.
Filmuleţul „Iubire de leoaică“ aduce în prim-plan o zi obişnuită la Grădina Zoologică, care va lua o cu totul altă direcţie în urma secretelor împărtăşite de melancolica Ella vecinilor ei.
Leoaica le povesteşte animăluţelor voioase cum a descoperit în junglă un copil abandonat şi aventurile prin care a trecut pentru a avea grijă de el, iar finalul este unul surprinzător.
Şi pentru că se apropie Ziua Internaţională a Animalelor care se serbează