Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc a propus un salariu minim de 640 de lei. Sindicatele din învăţământ refuză şi vor ieşi în stradă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) îşi menţine decizia de a organiza un miting de protest pe data de 5 octombrie, după ce sâmbătă premierul Emil Boc a propus un salariu minim de 640 de lei din anul 2011, în timp ce reprezentanţii CSDR au solicitat 750 de lei.

Sindicatele din învăţământ au cerut însă un minimum de 750 de lei la salariu, însă primul ministru a mai spus că acest lucru nu se poate realiza, cel puţin deocamdată.

Mai citiţi şi:

Boc: "Actualul Guvern nu va mai face greşelile pe care le-a făcut cel din timpul lui Tăriceanu"

"Poziţia confederaţiei noastre a fost ca salariul minim să fie 750 de lei, ne-am dus cu această poziţie, am menţinut-o, trebuie să recunosc că sunt discuţii, în sensul că premierul s-a pronunţat la 640 de lei, nu am acceptat şi rămâne să discutăm în continuare pe problema salariului minim. (...) Noi ne respectăm programul pe care îl avem. Pe data de 5 octombrie, noi - respectiv federaţia din învăţământ - avem miting în Bucureşti. Cu ocazia mitingului din Bucureşti, la care vor participa 10.000 de oameni, rămâne ca marţi să avem o întâlnire cu ceilalţi colegi din celelalte confederaţii şi după închiderea mitingului rămâne să ne stabilim împreună cu celelalte confederaţii obiectivele comune", a declarat preşedintele CSDR, Iacob Baciu, după o discuţie cu premierul Boc, la Guvern.

În privinţa proiectului legii unitare de salarizare pentru anul 2011, premierul a dispus Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor să reanalizeze coeficienţii de salarizare prioritar pentru sectoarele de Sănătate şi Educaţie, a susţinut Baciu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°