Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FICT se deschide cu premiera spectacolului "Cartea junglei"

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Duminica incepe cea de-a III-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii si Tineret (FICT), eveniment de amploare care reuneste la Iasi trupe de actori profesioniste din Franta, Germania, Italia, Cehia si Polonia. Teatrul "Luceafarul" va deschide oficial festivalul la orele 18.00, cu o premiera. Pentru cei mici, actorii ieseni au pregatit spectacolul "Cartea junglei", in regia Oanei Leahu. Pe parcursul unei ore, spectatorii vor trai aventurile lui Mowgli, copilul pierdut in natura, prin intermediul actorilor Liliana Mavris Virlan, Aurelian Diaconu, Doina Iarcuczewicz, Beatrice Volbea, Toma Hogea, Viorel Virlan, Cristian Gheorghiu si Gigi Sfaiter. Spectacolul se adreseaza copiilor de peste 7 ani, iar biletul costa 10 lei. Cei care vor veni la teatru in grup organizat vor putea cumpara bilete cu 5 lei. Luni, festivalul continua cu spectacolul "Scufita Rosie", prezentat de catre Teatrul "Tandarica" din Bucuresti de la orele 10.00. De la 18.00 sint invitati la teatru tinerii si adultii. Celebrul teatru de papusi Bialystok din Polonia vine la Iasi cu un spectacol-concert exraordinar, pregatit special pentru a marca Anul International Chopin. Dupa reprezentatia din cadrul FICT, teatrul polonez va evolua in fata publicului din New York. Pina pe 8 octombrie, iubitorii teatrului de papusi vor avea ocazia sa se delecteze cu alte spectacole puse in scena de unele dintre cele mai renumite teatre de gen din tara ("Tandarica" si "Odeon" din Bucuresti, "Gulliver" din Galati, "Puck" din Cluj-Napoca) si din Europa. Pe durata festivalului, casieria Teatrului "Luceafarul" va fi deschisa zilnic intre orele 9.00 - 10.00, respectiv 12.00 - 18.00. Duminica incepe cea de-a III-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii si Tineret (FICT), eveniment de amploare care reuneste la Iasi trupe de actori profesioniste din Franta, Germania, Italia, Cehia si Polonia

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 38 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 32 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 55 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°