Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Bendeac şi-a luat scuter galben

Publicat in Cancan, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Inedit. Mihai Bendeac este o adevărată apariţie pe scuterul lui Vespa de un galben orbitor Rău, dar galben. Mihai are o expresie de dur, ca şi cum ar călări un Harley nu un scuter viu colorat Actorul Mihai Bendeac are gusturi atipice pentru un bucureştean. Protagonistul emisiunii "În puii mei" de la Antena 1 a renunţat la maşina lui decapotabilă, cu ajutorul căreia ar fi frânt în viteză inima oricărei posesoare de silicoane, pentru a-şi lua un scuter galben care să înnebunească de ciudă orice taximetrist. Interesant mai este că scuterul Vespa este mai degrabă o opţiune feminină în vestul Europei, fiind preferatul modelelor de la Milano, pentru că se pot strecura uşor în trafic cu el să ajungă la timp la castinguri.

Şi dacă tot am adus vorba de modele şi modă, nici Bendeac nu e mai prejos, pentru că ţine foarte mult să se asorteze. Actorul şi-a tras o pereche de ochelari de soare cu rame galbene la fel ca scuterul cu care străbate străzile din Bucureşti, aşa cum bine se vede în fotografiile surprinse de paparazzii revistei Spy. La toate astea actorul a adăugat o cască trendy de soldat german, care să-i completeze imaginea extravagantă.

Inedit. Mihai Bendeac este o adevărată apariţie pe scuterul lui Vespa de un galben orbitor Rău, dar galben. Mihai are o expresie de dur, ca şi cum ar călări un Harley nu un scuter viu colorat Actorul Mihai Bendeac are gusturi atipice pentru un bucureştean. Protagonistul emisiunii "În puii mei" de la Antena 1 a renunţat la maşina lui decapotabilă, cu ajutorul căreia ar fi frânt în viteză inima oricărei posesoare de silicoane, pentru a-şi lua un scuter galben care să înnebunească de ciudă orice taximetrist. Interesant mai este că scuterul Vespa este mai degrabă o opţiune feminină în vestul Europei, fiind preferatul modelelor de la Milano, pentru că se pot strecura uşor în trafic cu el să ajungă la timp la castinguri. @N_P

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum o ora
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 12 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 2 ore
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 9 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 12 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 11 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 10 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Echipa de tranziţie a lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat de un strateg republican: „Nu a vorbit în numele preşedintelui ales”

News.ro acum 11 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că un strateg republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vor

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°