Coordonator al Secţiei pentru Copii, Tineret şi Media, din cadrul bibliotecii publice, Adelina este mare consumator de artă. Scrie de la vârsta de 12 ani şi se consideră adept al schimbărilor. Născută într-o familie veche de intelectuali români - patrioţi din Cluj, Adelina Ioana este unul dintre cei mai respectaţi bibliotecari brăileni.
A publicat poezii şi articole, fiind membră a Cenaclului „Mihu Dragomir", a Cenaclului Uniunii Scriitorilor din România (condus de Fănuş Neagu) şi a grupării culturale Salonul Juriştilor. Îi poartă un respect deosebit „scriitorului Andrei Gligor, influent formator în domeniul literaturii de azi".
„Mama este brăileancă, una dintre frumuseţile Brăilei vechi, tata este ardelean. Mixajul dintre Ardeal şi Brăila m-a ajutat în două privinţe: din partea ardelenească am moştenit propensiunea pentru latura aşezată a vieţii, iar din partea brăileană propensiunea pentru o căutare cvasizadarnică a aceleiaşi existenţe", ne-a spus Adelina.
Portret: Dorinel Munteanu este liderul selecţiilor la Naţională/Află de aici traseul său profesional
În opinia bibliotecarului, Brăila este unul dintre cele mai importante puncte culturale ale Europei de Est, locul de unde au plecat mari nume ale culturii româneşti şi universale.
„Din cei cinci mari autori balcanici ai literaturii române - Panait Istrati, Fănuş Neagu, Ion Barbu, Eugen Barbu şi Mateiu Caragiale - doi sunt brăileni", a opinat Adelina Ioana.
Luptă pentru culturalizare
A absolvit Liceul Nicolae Bălcescu şi-şi aminteşte cu veneraţie de profesorii Mircescu şi Petride, de Adelina Mitrea, Pierre Ionescu (şcolit la Sorbona), Eugenia Gavriloiu şi Toader Buculei. A terminat Filologia pentru ca, de două decenii, să activeze la biblioteca publică.
Portret: Alexandra Iuga este cel mai bun elev al Liceului de Artă din Brăila
„Într-o instituţie de cultură, sun