”… știu ce ești acolo. Te simt acum. Știu că ți-e frică. Ți-e frică de noi. Ți-e frică de schimbare. Nu știu viitorul. Nu am venit să-ți spun cum o să se termine. Am venit aici ca să-ți spun cum o să înceapă. O să închid telefonul și apoi o să le arăt acestor oameni ce nu vrei ca ei să vadă. O lume fără tine. O lume fără reguli și control, fără granițe și limite. O lume în care totul este posibil. Unde mergem de acolo este o alegere pe care ți-o las ție.”

E monologul final al filmului unei generații, ”Matrix”. Mă rog, a celor care au văzut mai mult decât efecte speciale în pelicula asta.

***

VoxPublica a împlinit un an. Am tot avut ocazia, în domeniul ăsta, al mass-media, să scriu și să vorbesc la momente aniversare. Să mă bucur de astfel de momente. La fel cum am avut ocazia să trec prin momente mai puțin plăcute, cele în care un proiect media în care am fost implicat, mai mult sau mai puțin, s-a închis. Și am învățat că astfel de momente sunt mult mai importante decât aniversările. Pentru că în acel moment se pun concluziile finale. Și se decide dacă a meritat sau nu. Dacă rămâne ceva în urmă. De aceea, pentru a înțelege ce a însemnat acest prim an de VoxPublica e necesar un exercițiu de imaginație. Să-mi imaginez ce se va întâmpla dacă VoxPublica se va închide astăzi. Sau mâine.

În urmă cu mai bine de un an, am fost nevoit să trec printr-un moment de genul celor despre care aminteam mai sus: de pe bloguri (nicidecum de la cei responsabili direct) am primit vestea că se va închide ”Clujeanul”, ziar la care eram redactor-șef. Am scris atunci un text…

***

… se închide sau nu ”Clujeanul”? Se vinde? Se va franciza brandul? Ce se va întâmpla cu cei care lucrează la ”Clujeanul”? Acestea au fost întrebările la care a trebuit să răspund ieri (luni) de câteva zeci de ori. Venite atât din partea colegilor de redacţie, din partea colegilor d