Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima victorie a brăilencelor

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

* succesul elevelor Alexandrinei Soare s-a conturat însă abia în ultimele şapte minute ale partidei * duminică, în etapa a 4-a, HC Dunărea va juca la Oţelul Galaţi

Formaţia brăileană a reuşit, joi, primul succes din acest tur de campionat însă, doar pe finalul partidei, după un meci echilibrat şi cu multe ratări de o parte şi de alta.

HC Dunărea a deschis scorul prin Moldovan, dar la următorul atac Andreea Marin a restabilit egalitatea.

Din nou Marin şi Busuioceanu au distanţat pentru prima dată formaţia vizitatoare la două lungimi în minutul 8, însă replica brăilencelor a fost promptă, apărarea şi-a făcut datoria şi după "dubla" Adei Moldovan scorul a redevenit egal, 8-8.

Ambele formaţii au mers apoi cap la cap până la finalul primei reprize, perioadă în care s-a ratat foarte mult de fiecare parte.

Handbalistele de la Dunărea au ieşit ceva mai motivate de la cabine, Moldovan a înscris pentru 12-11 în minutul 32, însă din nou din cauza ratărilor sau a paselor imprecise brăilencele nu au reuşit desprinderea la două goluri. Cele care au reuşit acest lucru au fost din nou elevele profesorului Cornel Bădulescu, Carmen Stoleru şi Oana Pop. Acestea au marcat şi HCM Roman conducea cu 16-14 în minutul 43. Bucuria handbalistelor oaspete a fost iarăşi de scurtă durată pentru că Liliana Crăciun şi Moldovan au făcut din nou ca tabela să consemneze un scor de egalitate, 16-16.

Din acest moment gazdele au condus la un gol diferenţă, iar HC Roman a alergat după egalare până în minutul 52.

Din acel moment brăilencele nu s-au mai jucat cu ocazuiile şi s-au desprins la trei goluri de adversarele lor şi cu toate eforturile făcute pe final, trupa lui Bădulescu nu a mai putut să refacă diferenţa şi HC Dunărea a bifat primul succes din acest sezon competiţional.

O victorie de moral pentru elevele Alexa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident rutier în judeţul Timiş / Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. ”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei d

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°