Credinta in miracole depaseste cu mult granitele Romaniei. In sudul extrem al Frantei, la poalele Muntilor Pirinei, bascii venereaza un sfant de piatra, ale carui vindecari atrag, anual, mii de pelerini

Undeva, in adancurile muntilor Pirinei, pe o vale ingusta si pietroasa deasupra careia se rotesc vulturii, la capatul unui urcus se afla o mica grota. In dreapta ei, de pe peretele vertical al muntelui Ragamenti, se imprastie in vazduh un fir de apa. Un curcubeu in miniatura pare ca se naste din stanca. Aici este casa lui Harpeko Saindua, "sfantul pesterii" sau "sfantul fara nume", un fel de spirit al pamantului, al pietrei si al apelor, care tamaduieste si acum pe aceia care vin si i se roaga.

"Eu va spun ca acolo, in munte, e Ceva...", spune batrana Maria Angel, aratand cu mana catre varful din spatele casei sale. "Si stiu ce spun, pentru ca eu m-am nascut in casa aceasta, si nimeni nu poate ajunge la grota Sfantului fara sa treaca pe-aici. Parintii mei si bunicii mei si strabunicii mei au locuit tot aici, pe apa paraului Bastan. Harpeko Saindua este, intr-un fel, vecinul nostru! Stiu ce vorbesc. Este ceva acolo, in grota, piatra aceea lucioasa are puteri vindecatoare! Multi au fost acolo si multi s-au vindecat. Am vazut cu ochii mei".

In Tara Bascilor din Pirineii francezi, casele sunt botezate cu nume. Batrana Maria Angel, din familia Echverse, este stapana casei Arrusia, o femeie ce imprumuta ceva din asprimea peisajului, a bolovanisurilor de pe muntele acesta, numit Ragamenti. Sta asezata pe un scaun, in soare, cu ochii mijiti, cu o palarie albastra pe cap, vorbind cu ton rastit, nu pentru ca ar fi suparata, ci pentru ca asa este vorbirea acestor munteni, a acestor ciobani care-si pasc de generatii intregi turmele de oi si de capre pe povarnisurile piezise din Pirinei. "Arrusia" inseamna "piatra" in limba basca si, intr-adevar, casa aceasta