* producţia medie raportată este undeva la 6,7 tone/hectar *
Producătorii agricoli locali au anunţat că sunt aproape de final cu lucrările de recoltare a culturilor de porumb înfiinţate în primăvară pe teritoriul judeţului.
Potrivit celor mai recente informaţii prezentate de către conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, fermierii deja au recoltat circa 80% din suprafaţa totală, adică aproximativ 56.650 ha, raportând o producţie medie de 6.708 kg/ha. În ceea ce priveşte cultura de soia, aceleaşi date indică faptul că din suprafaţa totală de 9.010 ha au fost deja recoltate circa 5.162 ha, cu o producţie medie de aproximativ 2.493 kg/ha. Tot la capitolul recoltări, informaţiile DADR Brăila indică faptul că şi la cultura cartofului de toamnă lucrările sunt pe final, în contextul în care 83% din suprafaţa cultivată a fost recoltată, adică 185 ha, cu o producţie medie de 9.297 kg/ha. De asemenea, au fost recoltaţi strugurii pentru vin din podgorii în suprafaţă de 1.300 ha, reprezentând 34% din suprafaţa totală la nivel de judeţ alocată culturilor de viţă-de-vie, producţia medie anunţată fiind de 3.400 kg/ha.
Legat de pregătirea terenurilor pentru însămânţările de toamnă, DADR Brăila a explicat că au fost finalizate arăturile pe o suprafaţă de circa 69.250 ha. În plus, până la acest moment au fost înfiinţate culturi de rapiţă pe o suprafaţă de 16.983 ha, adică 48% din suprafaţa planificată în această toamnă. De asemenea, au fost demarate şi lucrările de însămânţare la grâu, sub 1.000 ha raportat la cele 84.400 ha planificate pentru această cultură. * producţia medie raportată este undeva la 6,7 tone/hectar *
Producătorii agricoli locali au anunţat că sunt aproape de final cu lucrările de recoltare a culturilor de porumb înfiinţate în primăvară pe teritoriul judeţului.
Potrivit celor mai recente informaţii