Reportaj Festivalul gigantic a împlinit anul acesta 200 de ani. Berea a fost mai „piperată“ ca niciodată. Şase milioane de oameni trec, în medie, la fiecare Oktoberfest, prin Theresienwiese, poiana unde se organizează cel mai cunoscut festival popular din lume.
„Ein Prosit de Gemütlichkeit", se aude de pe scenă. E semnalul că orchestra ia o scurtă pauză. Doar domnul de la acordeon atacă, în ritmuri alpine, „Over the rainbow" - hitul celebrului musical interbelic „Vrăjitorul din Oz". O cântă mai mult pentru el - şi pentru tânăra americancă în costum popular bavarez, cu decolteul dezvăluind primul tatuaj scris în limba germană, într-una din nopţile trecute. Obrajii îi sunt deja rumeni iar zâmbetul creşte odată cu numărul halbelor de bere.
„Prost!" Adică „Hai noroc!" Şi ordinul e ordin. Mesenii se ridică în picioare, înalţă halba şi ciocnesc. Nu toată lumea. Pentru unii, mişcarea e deja prea dificilă. Pe alocuri chiar riscantă. Râurile de bere au curs ore în şir şi vor continua să curgă. Până la 22:30, ora la care berarii închid robinetele. Tocmai când viaţa devine cu adevărat frumoasă. Chelnerii transpiră în cozi interminabile, iar şi iar, pentru a onora comenzile. Bere, bratwurst şi ciolan pentru toată lumea.
Provocări olfactive
„Străzile" lui Oktoberfest sunt o simfonie de arome: alune caramelizate, vată de zahăr, clătite, banane în ciocolată sau vin fiert cu scorţişoară te însoţesc la fiecare pas, schimbând între ele, ca într-un cadril, locurile. În interior, însă, de pânza corturilor s-a lipit mirosul de drojdie şi afumătură prăjită, combinat cu transpiraţia miilor de vizitatori. Anul acesta, aerul din corturi a fost, la vedere, cristalin. Doar la vedere. Aparatele de ventilaţie nu au făcut faţă noilor provocări olfactive.
Instituită în vară, după ce un grup radical-ecologist a obţinut (în urma unui referendum câştigat prin absenteism)
