Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii din Caraş- Severin nu au spirit civic şi nu sunt responsabili în trafic

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Simularea accidentului de circulaţie a avut loc pe şoseaua care leagă Reşiţa de Caransebeş. Poliţiştii au „testat” spiritul civic al reşiţenilor. Cei care au oprit pentru a da o mână de ajutor persoanelor care au simulat accidentul, au fost premiaţi.

„Săptămâna prevenirii criminalităţii” a fost marcată ieri de către poliţiştii din Caraş-Severin printr-un accident de circulaţie simulat, al cărui scop a fost acela de a trage un semnal de alarmă asupra lipsei de spirit civic manifestat de către unii dintre cetăţeni.

Întreaga acţiune a avut loc pe drumul care leagă Reşiţa de Caransebeş.

Poliţiştii au amplasat un autoturism în decor, în care se afla un şofer prăbuşit peste volan. Aceasta a fost „momeala” însă mai mult de 50 de conducători auto au trecut, într-un interval de aproximativ 15 minute, nepăsători pe lângă maşina ieşită în decor.

Pentru semnalizarea mai intensă a evenimentului organizatorii au aprins o fumigenă moment în care un biciclist urmat de un instructor auto s-au oprit în zonă pentru a vedea ce s-a întâmplat.”Am oprit să văd ce se întâmplă. Am sunat imediat la 112. Am vorbit cu salvarea şi cu poliţia. Este o datorie morală pe lângă cea legală. Se poate ca viaţa celui din maşină să depindă de noi”, a spus Lucian Popa, instructor auto.

În urma acestei simulări cei doi cărăşeni care au dat dovadă de spirit civic au fost premiaţi de şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin, comisar şef Grigore Stolojescu.”Din păcate mulţi şoferi au dat dovadă că nu sunt responsabili în stradă. Doar două persoane au luat primele măsuri şi au sesizat accidentul prin sistemul de urgenţă 112, deşi şoferii au obligaţia legală de a anunţa orice accident la poliţie”, a spus comisar şef Decebal Davidoiu,şeful Serviciului Rutier Caraş- Severin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°