Magazinul Cocor, o investiţie de 25 de milioane de euro, şi-a arătat, în sfârşit noua faţă. Joi seară, în prezenţa a cel puţin 500 de invitaţi, dar şi a acţionarilor Liviu Ursan, Daniel Stoica și a preşedintelui Cocor, Dan Bărbulescu, a avut loc inaugurarea oficială a magazinului. Sursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru BuruntiaSursa: Alexandru Buruntia
1 /.
Printre persoanele prezente la eveniment se numără două dintre vedetele campaniei de lansare a magazinului: Doina Levintza și Maria Dinulescu, dar şi persoane publice ca Monica Tatoiu, Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel, Dana Rogoz şi Laura Cosoi.
Evenimentul de inaugurare, care a avut la bază conceptul de Now & Then (Acum vs Atunci) a istoriei Cocor, a constat într-o serie de momente speciale ce s-au desfăşurat pe primele patru etaje ale magazinului.
Etajul vinurilor alese
Astfel, la primul etaj, cei prezenţi au putut degusta vinuri alese şi au fost surprinşi de un moment coregrafic inedit, un flash mob ce a îmbinat elemente coregrafice din anii `70 cu cele actuale. Conceptul evenimentului a fost evidenţiat şi de costumele dansatorilor care au amintit de perioada de glorie din anii `70.
O nouă oportunitate pentru designerii români
Etajul al doilea a fost scena celui mai important eveniment al serii: prezentarea de moda a cretorilor de modă autohtoni şi tăierea panglicii inaugurale a Galeriei designerilor români din cadrul magazinului Cocor.
“În această seară inaugurăm cea mai mare investiţie din Centrul Istoric al Bucureştilor în valoare de 25 milioane euro, prima galerie dedicată creatorilor români de modă, precum şi prima cabină de probă virtuală din Europa de Est. Prin inov