Marin Preda a murit intr-o zi ploioasa de mai. Abia terminase de scris "Cel mai iubit dintre pamanteni" si cartea asta parca il devorase, transformandu-l intr-o umbra de om, slabit si bantuit de mari nelinisti. Avea 57 de ani si, in plina forta creatoare, planuia sa-si implineasca opera cu o carte despre tragismul colectivizarii si al pervertirii sufletului taranesc. Nu a mai apucat sa scrie nici un rand. A murit in camera lui de la Mogosoaia, singur si in conditii suspecte, nelamurite pana astazi. Despre ultimele zile din viata lui Marin Preda, despre nelinistile si premonitiile lui, ne vorbeste sotia scriitorului, Elena Preda

"Nu stiu daca Marin a avut cu adevarat presentimentul mortii. Spaime insa, mai mari sau mai mici, l-au bantuit mereu. Imi amintesc ca odata i-a amortit cateva minute mana dreapta si el s-a speriat cumplit, ca nu o sa mai poata scrie, ca nu o sa mai fie in stare sa tina stiloul intre degete. Dupa ce mana a revenit la normal si el s-a linistit, a avut grija, totusi, sa-si cumpere un reportofon din Franta (obiect rar si scump in acea vreme), gandindu-se la accidentul prin care trecuse, dar si la interviurile pe care trebuia sa le faca despre perioada antonesciana - subiectul viitorului sau roman, "Delirul" Marin, care se documenta foarte serios pentru cartile sale, avea nevoie de acest reportofon pentru interviuri si diferite alte situatii neprevazute. De pilda, in Silistea, Marin nu putea sa puna prea multe intrebari, pentru ca toti vecinii lui erau "mari" si cu nasul pe sus. Asa sunt taranii din Silistea - se cred cu totii persoane importante. Accepta sa vorbeasca doar intr-o situatie - atunci cand ii faci sa se simta ei cei mai importanti, nu tu. In aceste conditii, am fost nevoiti sa folosim urmatorul siretlic: mergeam eu inainte cu reportofonul pornit (de fapt, era un casetofon simplu, cumparat de la Lucian Pintilie) si puneam eu