Cele două formaţii au pornit cu stângul în acest sezon, diferenţa dintre ele fiind aceea că gazdele de astăzi au, totuşi, o victorie în timp ce brăilenii doar o remiză, de aceea punctele din acest joc de sunt foarte importante pentru ambele combatante.
Brăilenii speră că odată cu schimbarea antrenorului să se spargă şi ghinionul şi să scoată cel puţin o remiză în acestă deplasare.
"Sperăm ca schimbarea făcută să ne poarte noroc şi acest meci să reprezinte un nou început pentru noi. Este un meci de 6 puncte şi sper ca jucătorii să se mobilizeze şi să confirme că merită să evolueze în acest eşalon, iar dacă vor munci şi vor dori cu adevărat putem obţine măcar o remiză la Snagov", a declarat Adelin Soare, preşedintele executiv al CF Brăila.
Partida dintre FC Snagov şi CF Brăila începe la ora 11.00 şi este arbitrată la centru de gălăţeanul Adrian Cojocaru în timp ce, la cele două linii vor oficia Daniel Demetrescu (Rm. Vâlcea) şi Gabriel Stroe (Piteşti). Arbitru de rezervă este Florin Miron din Bucureşti, iar observatori Dumitru Bărgăoanu şi Marian Popescu, ambii din Bucureşti.
Etapa a 6-a programează meciurile:
Concordia Chiajna - Gloria Buzău
Steaua II Bucureşti - AFC Săgeata Năvodari
Delta Tulcea - Dinamo II Bucureşti
FC Snagov - CF Brăila
Farul Constanţa - Dunărea Galaţi
Viitorul Constanţa - Juventus Bucureşti
FC Botoşani - CS Otopeni
FC Astra II - Ceahlăul Piatra Neamţ Cele două formaţii au pornit cu stângul în acest sezon, diferenţa dintre ele fiind aceea că gazdele de astăzi au, totuşi, o victorie în timp ce brăilenii doar o remiză, de aceea punctele din acest joc de sunt foarte importante pentru ambele combatante.
Brăilenii speră că odată cu schimbarea antrenorului să se spargă şi ghinionul şi să scoată cel puţ