Steaua a facut spectacol total in meciul cu Sportul Studentesc, pe care l-a castigat, duminica seara, cu scorul de 4-2.
La primul meci dupa cosmarul cu Napoli, Steaua a primit inca o lovitura in startul meciului, dupa ce Dacian Varga a reusit sa deschida scorul in minutul 4.
A fost o faza confuza, cu o lovitura libera batuta rapid de oaspeti, pe care Dacian Varga a finalizat-o cu o scarita pe langa Tatarusanu.
Stelistii si-au revenit ca prin minune si, imediat la repunere, au reusit sa egaleze cu o lovitura de cap reusita de Bogdan Stancu din centrarea lui Cristi Tanase.
Echipa lui Marius Lacatus a continuat sa preseze, insa Niculescu a facut minuni. Portarul Sportului a fost infrant chiar de un coechipier, Patrascu bagandu-si mingea in plasa in minutul 31, dupa un corner al lui Apostol.
Studentii nu au putut sa preseze pentru egalare, iar stelistii au marcat inca o data pana la pauza, Bogdan Stancu finalizand inca o data in minutul 42, din pasa lui Tanase.
Steaua a continuat sa atace in valuri si in repriza a doua, iar in cele din urma Marius Bilasco a facut 4-1 in minutul 67, acesta fiind primul sau gol in tricoul ros-albastru.
Cum scorul era favorabil, Lacatus si-a permis sa ii menajeze pe Cristi Tanase si Banel Nicolita pe final de meci, pentru a nu primi un cartonas galben care i-ar suspenda cu Dinamo.
Stelistii s-au relaxat pe final, iar in prelungiri au primit un nou gol din partea lui Dacian Varga, dupa un penalty acordat cu usurinta de Alexandru Tudor.