Poate ați aflat, poate nu, despre ideile năstrușnice ale lui Ghișe din așa-zis-ul proiect de lege legat de reglementarea activității jurnaliștilor. Printre altele, Ghișe visează la instituirea ”cărții de jurnalist”, un fel de patalama care să ateste dreptul oamenilor de a se exprima în spațiul public. Dacă aduc în discuție aberația asta e doar pentru că l-a inspirat pe colegul de breaslă (jurnalistică) Andrei Aroneț să lanseze o leapșă legată de ”cărțile de jurnalist”. Doar că se referă chiar la cărți. Au răspuns până acum (din ce am găsit eu) : Mihnea Măruță, Vasile Racovițan, Radu Neag și Cristina Pîrvu.
***
La început au fost cărțile lui Ioan Chirilă, de jurnalism (aparent) sportiv. Despre modul în care acestea s-au transformat însă în manuale de geografie, istorie ori relații internaționale, într-o perioadă dominată de gri-urile presei de propagandă, am scris însă cu altă ocazie.
În 1989, a apărut, la Editura Tehnică, o carte cel puțin ciudată (privind retrospectiv perioada apariției): ”De la silex la siliciu: Istoria mijloacelor de comunicare în masă”, coordonată de Giovanni Giovannini. ”La ce-ți folosește?” a fost întrebarea mamei (care încă mai visa la viitorul meu statut de inginer ori de profesor de fizică), mirată că am investit 21,50 de lei (”economiile” mele pe o lună, rezultate din banii pe care îi primeam pentru biletele de autobuz – 1,50 lei, o călătorie -, pe care îi puneam însă deoparte, preferând să traversez orașul pe jos, investindu-i ulterior în covrigi calzi ori cărți).
Mi-a ”folosit” însă în deturnarea definitivă de la materiile tehnice spre cele umaniste și, mai ales, către domeniul comunicării de masă. Autorii lucrării porneau de la desenele rupestre și apariția vorbirii (inclusiv de la ipotezele conform cărora vorbirea nu ar fi apărut doar ca un mijloc de a exprima gândirea, ci că ar fi avut scopul practic de a contr
