Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetrişti atacaţi în trafic

Publicat in Adevarul, duminică 3 octombrie 2010 · ·

Un tânăr de 21 de ani, din localitatea gorjeană Frăteşti, angajat al unei firme de taximetrie din Târgu-Jiu, a fost snopit în bătaie ieri-dimineaţă de clienţii pe care îi plimbase cu maşina. Dan Vasile Bălan a ajuns la spital după ce a fost bătut ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.00, de mai mulţi clienţi care au refuzat să îi plătească 5 lei pentru o cursă.

Incidentul s-a produs pe o stradă de la marginea oraşului. „I-am dus cu taxiul şi nu au vrut să-mi plătească banii pe cursă, doar 5 lei. Erau vreo şase-şapte. Cred că erau băuţi. M-au bătut, mi-au luat şi două telefoane, dar am apucat să sun un coleg", a declarat Dan Bălan, de pe patul spitalului. Tânărul purta ochelari în momentul incidentului, iar lentilele s-au spart şi i-au afectat ochiul stâng. El a fost operat şi este internat în spital. Poliţiştii încearcă acum să-i identifice pe agresori.

La Năvodari, judeţul Constanţa, un taximetrist a fost ameninţat cu pistolul de un tânăr aflat sub influenţa drogurilor, care i-a furat maşina. Alexandru Chiripirea (20 de ani) i-a pus cuţitul la gât taximetristului şi a îndreptat pistolul asupra sa ameninţând că îl omoară dacă nu îi dă maşina. Speriat, Constantin Mocanu (51 de ani) a renunţat la autoturism. Tânărul s-a urcat la volan şi a demarat în trombă.

Agresorul, student în anul al II-lea la Facultatea de Horticultură de la Universitatea Ovidius din Constanţa, le-a declarat poliţiştilor că a furat maşina, deşi nu avea permis de conducere, pentru că voia să-şi găsească sfârşitul pe şosea. Alexandru Chiripirea a fost reţinut şi pus sub învinuire pentru tâlhărie, conducere fără permis şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiei fiindcă nu avea autorizaţie pentru arma pe care a folosit-o pentru a-l intimida pe taximetrist.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 9 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Ucraina afirmă că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA

News.ro acum o ora
Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC. Ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numi

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 5 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 8 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 8 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 13 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 8 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 11 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Tudor Duma, zis „Maru”, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ce acuzații i se aduc

Cancan acum 13 ore
Tudor Duma a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Ce acuzații i se aduc lui Maru? Decizia a fost luată astăzi, 17 aprilie, la solicitatarea procurorilor DIICOT! Vă prezentăm cele mai noi informații! Tudor Duma, cunoscut sub porecla de „Maru”, u

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 9 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

vin.

9°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°