Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Flutur, gata să pornească a doua revoluţie portocalie de la Suceava. Elena Udrea a dat startul campaniei electorale

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 3 octombrie 2010 ·

Gheorghe Flutur i-a declarat lui Emil Boc, astăzi, la Suceava, că este pregătit pentru declanşarea celei de a doua revoluţii portocalii.

"Domnule preşedinte Emil Boc, în 2004, de aici (n.r. - Suceava) pornea prima revoluţie portocalie. Dacă mai e nevoie de una, spuneţi-ne, că o pornim. Suntem pregătiţi. Şi eu simt că trebuie", a spus Flutur, relatează Agerpres.

"Avem un mandat şi populaţia are aşteptări. Noi nu trecem printr-un moment uşor acum. Trecem pe o cărare şerpuită, înapoi podu-i rupt şi prăpastia-i aproape, pentru că am fost nevoiţi să luăm măsuri dure. (...) Dacă n-am merge înainte, am risca să fim asimilaţi PDL-ul cu criza, nu şi cu rezolvarea crizei. (...) Eu cred că PDL-ul nu trebuie să tragă doar ponoasele, ci şi foloasele electorale ale acestor vremuri. Mă refer la foloase electorale, pentru că trebuie să finalizăm lucrurile bune pentru populaţie", a spus vicepreşedintele PDL, reales preşedinte al PDL Suceava cu 798 de voturi pentru şi şase voturi împotrivă.

Mesaj pentru opoziţie: "Haideţi să le dăm funia şi săpunul"

Mesajul lui Flutur pentru partidele opoziţie a fost: "Haideţi să le dăm funia şi săpunul". El le-a transmis, totodată, membrilor PDL să fie optimişti, exprimându-şi speranţa că toţi cei aproximativ o mie de primari PDL din ţară vor câştiga încă un mandat în 2012, arătând oamenilor ce au făcut pentru ei, pentru că aceştia nu votează după ce văd la televizor.

"Criza nu se combate nici cu puncte anticriză, ci cu iniţiativă şi cu reformă şi cu curaj. Acest lucru ar trebui să-l învăţăm, şi cred că unii trebuie să-l mai învăţăm de la Traian Băsescu cu care am fost, suntem şi dorim să rămânem în parteneriat. (...) Ne trebuie unitate. Unitatea este cheia. Dacă avem de criticat, avem ce critica: 150 de parlamentari PSD, avem aproape o mie de primari PSD, avem unde să criticăm de numa-numa. Nouă ne trebuie unitate. Unitate ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul României, mesaj după alegerea noului papă, Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 38 minute
Guvernul României a transmis un mesaj de felicitări Sanctității Sale, Leon al XIV-lea, noul Papă al Bisericii Catolice, ce a fost ales astăzi, 8 mai 2025. Mesajul a fost transmis pe pagina guvernului de pe rețeaua X. „Guvernul României îl felicită r

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 36 minute
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 10 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum 36 minute
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 50 minute
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 9 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 3 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 8 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°