Canticum Canticorum... Cea-mai-frumoasă-dintre-cântări a străbătut mileniile fără să-şi fi ciobit măcar un sunet. Mireasa şi Mirele sunt cele două braţe subţiri ale Diapazonului Lumii, care, odată atins, dă tonul Marelui Cânt.
„Este glasul celui drag!/ Iată-l vine, trecând din munte în munte, sărind peste coline!/ Iubitul meu asemeni este iedului sălbatec, asemeni este puiului de ciută", îşi mângâie în cuvinte Mireasa alesul. Iar Mirele, în stih cristalin, îi răspunde: „Până a nu se răcori de seară şi până a nu se întinde umbrele, veni-voi către tine, tu muntele de zmirnă, colina de tămâie./ Mult frumoasă-mi eşti, iubita mea, şi fără de cusur!" (traducere în limba română de Gala Galaction şi Vasile Radu).
Splendid poem al transfigurării prin iubire, „Cântarea Cântărilor" e sublimarea jocurilor prenupţiale ale tuturor perechilor de pe pământ: El şi Ea, tresărind unul la pasul celuilalt, sorbindu-şi cuvintele şi răsuflarea, căutându-se, găsindu-se, rătăcindu-se, regăsindu-se într-un sfârşit, pentru Eternitate.
Considerat de mulţi un poem erotic şi profan, „simplu" epitalam (cântec de nuntă) compus pentru căsătoria Regelui Solomon cu fiica Faraonului ori chiar cântec-nimb alcătuit de însuşi regele cel înţelept pentru frumoasa Sulamita, prin includerea sa în Sfânta Scriptură „Cântarea Cântărilor" provoacă alte întrebări şi interpretări. Nu cumva, dincolo de iubirea profană, fie ea şi a unui rege, există înţelesuri mult mai înalteĂ Adeseori literatura patristică a consemnat cântul drept „metafora perfectă a legăturii intime dintre Hristos şi Biserica Sa. Nu o dată în sfintele evanghelii Hristos e numit Mire, iar apostolul Pavel îi încredinţează lui Hristos (singurul Bărbat desăvârşit) Biserica din Corint ca pe o fecioară neprihănită", scrie mitropolitul Bartolomeu Anania, după ce, mai înainte, afirmase: „Prezenţă singulară
