Este lucru ştiut că, odată scăpaţi în ţarcul de tineret, "ăi bătrâni" de prin partide capătă apucături de cârlani (ştia ce ştia venerabilul Iliescu). Spiritul trage aprig de lanţ, limba li se dezmorţeşte şi strălucesc ca părăluţele după ploaie.
Social-democraţiei de sub bereta doctorului Che (sau de răzvoi civil "a la Hemingway"), de exemplu, îi stă bine veselă. Adrian Năstase spune un banc lung din care virgulele curg ca într-o frază de roman sud-american premiat, în care îşi ia la ochi durerile. Privirea rece de vânător mătură sala şi caută aprobarea în ochii celor care aplaudă entuziast sau diplomatic.Combinaţia îţi face şira spinării glacială. Liviu Dragnea, acest clochard prizonier în contururi de şef peste Teleorman, îşi tremură mustaţa în aluzii decoltate, cum că partidul este plin de fete bune. Este atât de plin că în generoasa numeric conducere a TSD au încăput fix două. Curat misogin pentru nişte aparţinători de stânga europeană. Cât despre Victor Ponta, el este pătruns de vanitatea a ceea ce crede că ar fi umor cu două înţelesuri, care te face să-ţi freci filosofic creştetul capului.
Să nu credeţi că prin celelalte ţarcuri de partid ar fi altfel. Diferenţa este făcută de căderea din banc în etichetă. Mitraliată. Deşi alergic la Adrian Năstase, liberalul Crin Antonescu îi este aidoma în virgule, intransigenţă dar îi lipsesc poantele. Omul are ceva din cadenţa maladivă a poeziilor lui Verlaine, când tânjea în niscaiva pasiuni simboliste, care-i anulează dintr-un început vioiciunea.
Mai jos de etichetă stă obsesia. Şi puţini ştiu să o exprime, alimenteze şi varieze cu umor. Liberal-democraţii sunt o dovadă vie şi grăitoare a lipsei acestei abilităţi. De pildă, Emil Boc, Elena Udrea, Traian Igaş şi alţii mai marunţei sunt legaţi de lanţul obsesiei faţă de unele emisiuni gureşe de televiziune. Să fie domnii miniştri şi doamna ministru atât d
