Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UAT a păşit cu dreptul în al 65-lea an de existenţă

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 3 octombrie 2010 ·

Sâmbătă, 2 octombrie, Universitatea de Arte Târgu-Mureş şi-a deschis oficial anul universitar 2010-2011, instituţia aniversând în acest an 65 de ani de existenţă. După un program muzical, susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică, în curtea universităţii, a urmat deschiderea festivă, găzduită de Sala Studio, devenită neîncăpătoare pentru publicul prezent.

Invitaţi de marcă

La eveniment au onorat cu prezenţa, pe lângă familia UAT, studenţi, profesori, ministrul Educaţiei Daniel Funeriu şi vicepremierul Marko Bela. Lista invitaţilor a fost completată de rectorii universităţilor târgumureşene, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş şi ai primăriei Târgu-Mureş. “Este o deschidere de an absolut normală, iar cei 65 de ani de existenţă a noastră arată foarte bine. Sărbătorim astăzi normalitatea, că funcţionăm, că ne-am îmbunătăţit activitatea cu nişte spaţii de învăţâmănt, cu noi profesori. Sărbătorim normalitatea în relaţiile cu celelalte instituţii, Guvernul României, Ministerul Învăţământului, autorităţile locale care simţitor au stat lângă noi în acest an”, a precizat Attila Gasparik, rectorul UAT Târgu-Mureş.

Rolul educaţional artistic

În alocuţiunile celor prezenţi s-a reamintit menirea şi rolul învăţământului universitar artistic şi adaptarea lui la condiţiile actuale. În acest sens, a fost punctată importanţa strategiilor la nivelul universităţii, pentru formarea viitorilor artişti, prin proiecte menite să ducă la o construcţie artistică viabile în viitor. Momentul final al festivităţii a prilejuit inaugurarea oficială a studioului media din cadrul UAT Târgu-Mureş, un studio ultraperformant,

care va pune bazele înregistrările pentru teatrul radiofonic, pentru educaţia lingvistică a audio boock-urilor, cu resurse şi posibilităţi enorme pentru studenţi. De asemenea, centrul media va putea colabora cu posturi de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 44 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 33 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Unul dintre cei mai căutați infractori români, aflat pe lista Most Wanted, prins la Moscova. Interpolul îl vâna de mai bine de 10 ani

Libertatea acum 5 ore
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, relatează RIA Novosti, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de 10 ani, pot

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°