Cei mai frumoşi boboci-piraţi de la Liceul Teoretic „Traian” din reşedinţa judeţului Hunedoara au fost desemnaţi Carla Chiriac şi Cătălin Nistor Cazac. Balul Bobocilor, organizat aseară, a adunat sute de tineri. Dacă elevii din clasa a IX s-au străduit să arate cât sunt de frumoşi şi de talentaţi atunci când vine de cucerirea pe mare a comorilor ascunse de navele întâlnite, spectatorii s-au distrat cel mai bine pe ritmurile trupei Deepcentral.
În concurs au intrat nouă perechi. Fiecare dintre ele au avut de trecut proba de cultură generală, dans, surpriză şi opţională.
„Un coleg a venit cu ideea piraţilor. Am analizat-o şi ni s-a părut cea mai interesantă din cele propuse. În plus, am vrut să fie originală, să nu fim acuzaţi că am copiat”, a declarat Oana Borza, preşedinta Consiliului Elevilor din cadrul liceului.
CLICK PE POZĂ PENTRU FOTOGALERIE!
Probă „în orb”
Dacă la proba de dans bobocii s-au descurcat fără probleme, proba surpriză a fost un pic mai dificilă. Băieţii au fost legaţi la ochi şi au fost nevoiţi să-şi găsească „în orb” partenera.
Proba opţională a smuls cele mai multe apaluze din partea publicului. Dacă unele concurente au interpretat rolul unor pirande sau au jucat pe muzică populară, băieţii au optat pentru teatrul de păpuşi, dansuri orientale sau dialoguri haioase.
Momentele artistice au fost asigurate de elevi de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, care au încins podeaua cu dansuri aerobice.
Seara s-a încheiat cu un concert semnat Deepcentral. Cei doi băieţi au reuşit să ridice în picioare sala plină până la refuz.
Clasamentul celor mai frumoşi boboci:
Loc I: Carla Chiriac şi Cătălin Nistor Cazac
Loc II: Mădălina Bancu şi Alexandru Fodor
Loc III: Diana Oprea şi Andrei Morar
Popularitate: Ral