Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mostenitorul imperiului Ausnit-Malaxa i-a vândut palatul lui Becali şi a dat case de pomană săracilor

Publicat in Adevarul, duminică 3 octombrie 2010 ·

Fiul lui Max Ausnit, Steven, locuieşte în Statele Unite. Acesta este moştenitorul uneia dintre cele mai importante familii de industriaşi din România din perioada interbelică. Printre proprietăţile moştenitorului se află şi palatul din Bucureşti pe care l-a vândut lui Gigi Becali.

Steven Ausnit are 83 de ani. Este fiul celebrului industriaş interbelic Max Ausnit, fost proprietar al Uzinelor Domenilor Reşiţei şi al Uzinelor Metalurgice Unite Titan, Nădrag şi Călan. Moştenitorul a revenit acum câteva zile la Reşiţa unde şi-a adus aminte de locurile dragi şi a vizitat Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa pentru care a donat, ani de zile, aproximativ 20.000 de dolari. Acesta a primit din partea municipalităţii şi titlul de cetăţean de onoare.

După ceremonie, Steven Ausnit a povestit că, de fiecare dată când ajunge la Reşiţa, prima oprire este la Muzeul de Locomotive. „Am multe amintiri legate de Reşiţa. Pe lângă faptul că-mi aduc aminte că-mi petreceam vacanţele la Vila Klauss, muzeul de locomotive este un alt loc drag mie“, a spus sărbătoritul.

Steven Ausnit are o avere, provenită din moştenirile industriale pe care tatăl său le-a deţinut, de 13 milioane de dolari sub forma unor titluri de stat pentru Fondul Proprietatea. Acesta a mai primit înapoi 20 de case în oraşul Oţelul Roşu, pe care le-a cedat gratis chiriaşilor. El spune că a făcut acest gest pentru că altfel este contra filozofiei sale şi că el nu este un vechi comunist devenit capitalist cu o grămadă de bani.

VIDEO: Saracii care au primit casele cadou de la Steven Ausnit

Una din cele mai bune tranzacţii pe care le-a făcut industriaşul în România a fost vânzarea casei din Bucureşti patronului echipei Steaua Bucureşti. Aceasta este singura proprietate pe care Steven a reuşit să o obţină cu multe eforturi de la statul român. Gigi Becali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 30 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 30 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 39 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 12 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 16 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°