Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevăruri şi mituri despre suplimentele de vitamine

Publicat in Gandul, duminică 3 octombrie 2010 ·

Un pumn de vitamine înlocuieşte o dietă echilibrată, iar vitamina C alungă răceala. Sunt doar două dintre legendele care se spun despre vitaminele sintetizate

Pentru că răcelile şi virozele ne pândesc la tot pasul în această perioadă, mulţi dintre noi am fi tentaţi să apelăm la suplimentele de vitamine pentru a ne întări sistemul imunitar sau pentru a face faţă stresului cotidian.

Românii sunt mari consumatori de vitamina C. În 2009, conaţionalii au înghiţit 4,2 milioane de cutii din amintita vitamină, potrivit datelor furnizate de Cegedim pentru gândul. Pentru aceste medicamente, românii au plătit peste 23 de milioane de lei. Locul doi în topul suplimentelor naturale este ocupat de multivitamine cu minerale, respectiv 3,1 milioane de cutii, pentru care s-au cheltuit peste 47 de milioane de lei. Pe locul trei se află vitaminele A şi D luate separat sau împreună, potrivit acel­eiaşi surse. Românii au cumpărat 3 milioane de cutii de astfel de medicamente, pentru care au plătit peste 27 de milioane de lei. Aşadar vitamine con­sumate cu pumnul. Să fie o pastilă soluţia pentru creşterea imunităţii şi pentru a face faţă stresului? Potrivit specialiştilor, suplimentele nu înlocuiesc o dietă echilibrată bogată în fructe şi legume. gândul îţi prezintă 4 mituri despre suplimente.

La primele semne ale răcelii suntem tentaţi să luăm cu pumnul vitamina C, deoarece aceasta întăreşte sistemul imunitar şi alungă răceală. Total eronat, sunt de părere nutriţioniştii. Potrivit specialişlor, pastila de vitamina C poate doar să reducă durata unei răceli. De exemplu, în medie, adulţii au simtome de răceală 12 zile pe an, iar o pilulă poate să micşoreze durata la 11 zile.

Suplimentele de vitamine pot ţine locul unei diete echilibrate. Nutri­ţioniştii atrag atenţia asupra acestui mit, deoarece organismul are nevoie de vitamine naturale nu sintetizate. Prof. dr. Nic

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal din Paris l-a găsit pe actorul francez Gerard Depardieu vinovat de agresiune sexuală față de două femei diferite, pe un platou de filmare în 2021, informează Reuters. Gerard Depardieu a aflat, marți, verdictul în procesul său pentru agre

Bolojan: Suntem într-o criză bugetară / România cheltuiește mai multe decât își permite și împrumută un miliard de euro săptămânal

HotNews acum 27 minute
România arată acum ca un organism slăbit de boală, vulnerabil la orice fel de virus, spune președintele interimar, Ilie Bolojan. Practic suntem într-o criză bugetară, întrucât România cheltuiește mai mult decât își poate permite și împrumută pentru

Nicușor Dan și George Simion, pentru acest lucru chiar sunteți amândoi responsabili

HotNews acum o ora
Telefonul filmează un grup de oameni care sărbătoresc că vor vota pentru George Simion. „Ești de-al nostru, Simioane”, îi strigă ei. Ecranul se împarte în două și un influencer îi arată cu degetul, insistând pe ideea că Simion e urmat de către cei d

George Simion, față în față cu oamenii de afaceri, la CCIR / Nicușor Dan nu a venit. George Simion și-a prezentat diploma de BAC

Gandul acum 28 minute
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat marți, de la ora 12:00, o dezbatere pe teme economice la care au fost chemați candidați care se vor confrunta în turul 2 al prezidențialelor – George Simion și Nicușor Dan. Până marți dimin

Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu alți reprezentanți ruși în afară de Putin

G4Media acum o ora
Volodimir Zelenski se va întâlni la Istanbul doar cu Putin, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al biroului președintelui ucrainean, la emisiunea The Breakfast Show. Când a fost întrebat dacă Zelenski s-ar putea întâlni cu alți reprezentanți ruși

UPDATE - Gorj - O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu suspiciunea că ar fi luat medicamentele surorii ei, aflată sub tratament pentru autism/ Concluziile preliminare ale necropsiei

News.ro acum o ora
O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şu convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşa şi avea f

Emmanuel şi Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în perioada 8-10 iulie în Regatul Unit, la invitaţia regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla, anunţă Palatul Élysée

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Prima Doamnă Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în Regatul Unit în perioada 8-10 iulie, la invitaţia regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla, care au efectuat o vizită în Franţa în urm

Rata anuală a inflației a stagnat în aprilie / S-a scumpit zahărul, dar s-a ieftinit mălaiul

HotNews acum 3 ore
Rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Datele arată că prețurile la alimente au avut o creștere nesemnificativă față de martie, de 0,07%, în timp ce mărfuri

Cine arbitrează CFR Cluj - Hermannstadt, finala Cupei României Betano

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Andrei Chivulete a fost delegat să arbitreze finala Cupei României dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Meciul va avea loc miercuri, 14 mai, de la ora 20:30, la Arad.

Noaptea Europeană a Muzeelor la Primăria Capitalei. Tururi ghidate, expoziții și muzică live

Ziua Constanta acum o ora
Primăria Capitalei își deschide porțile publicului larg, sâmbătă, de Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 18.00-24.00, accesul va fi gratuit, iar în program se regăsesc tururi ghidate, expoziții și muzică live. Potrivit unui comunicat al

Vremea

București
acum

16°
mar.

8°/16°
mie.

8°/19°
joi

9°/23°
vin.

10°/19°
Iasi
acum

14°
mar.

4°/15°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/9°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

2°/14°
mie.

4°/16°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

18°
mar.

3°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°