Al doilea razboi mondial a fost si mai catastrofal decat primul. Dincolo de oamenii care au murit sau de cladirile care au fost spulberate, inflatia a pus stapanire pe tot. In Franta, intre decembrie 1938 si 1945, preturile au urcat de 17 ori. In Ungaria, in decembrie 1945, preturile se dublau la fiecare 48 de ore. In Germania, moneda nu isi exercita practic niciun rol, schimburile de marfuri fiind intermediate de tigarile americane. Unul din marii economisti americani- J.K. Galbraith- referindu-se la acea perioada, vorbea despre tigareta americana ca despre « cea mai buna moneda posibila”.
E vorba in fond despre “commodity money”, din care au facut parte de-a lungul vremii si aurul, argintul, sarea sau alcoolul. Despre legea lui Gresham – moneda rea o inlatura pe cea buna - am mai vorbit, asa ca nu mai reiau subiectul desi se leaga, scrie Dan Popa pe blogul sau.
Inflatia a avut si partea ei buna, permitand multor tari sa isi achite datoria publica, care ajunsese la niveluri uriase. Marea Britanie de pilda avea o datorie publica de 300% din PIB, mai mare decat cea din 1825, cand se terminau razboaiele cu Franta lui Napoleon. Guvernul laburist al lui Clement Atlee (despre care se facea in epoca misto, spunandu-se: ”O trasura goala opreste in fata Guvernului. Din ea coboara Clement Atlee”, aluzie la greutatea acestuia) prefera sa o achite prin intermediul inflatiei.
In 45, incep dezbaterile despre cum se poate frana cresterea preturilor. Dintre economisti, unul iesi in relief. E vorba de Paul Samuelson, discipol al unui economist celebru si contestat- Schumpeter.
La Samuelson m-as opri pentru 3 fraze simpatice:
Prima :”Profitul este sangele care iriga sistemul economic. Numai ca nu toti oamenii au aceeasi grupa sanguina iar o transfuzie gresita ii poate nenoroci”.
A doua: “Cresterea economica a anilor 6
