Cu picioarele înfipte ferm în realitate şi în papucii xxl, vreau să propun un toast pentru toţi cei cărora

- NU LE AJUNGE TIMPUL

- lumea li se pare “prea mare” atunci când îşi pierd individualitatea prin marile oraşe

- lumea li se pare “prea mică” atunci când întâlnesc prieteni, întâmplător, pe străzile celuilalt colţ al lumii

Practic, aş vrea să-i cinstesc pe cei care AU O PROBLEMĂ MAJORĂ CU TIMPUL ŞI CU SPAŢIUL (mioritic şi extra-mioritic).

E ziua mea şi… aş vrea să ofer un pahar virtual, online, tuturor celor care dorm puţin, pentru că sunt “prea (pre)ocupaţi” cu negoţul zilnic de emoţii şi idei! Am întâlnit oameni marcaţi cu cearcăne adânci, super-oameni, mai bine zis, care sfidează somnul şi necesitatea creierului de a se odihni. Majoritatea lucrează, paradoxal, la parametri înalţi, cu randament de 99%, pe intervale nedefinite de timp. Sunt femei care încearcă principiul 3 în 1 (sau de trei ori femeie), care ar fi primele dacă s-ar inaugura alimentarea prin pastile multinutritive, suficiente supravieţuirii. Sunt bărbaţi care ar investi trei salarii pe un dispozitiv ultramodern de teleportare (dată fiind afinitatea extremă a bărbaţilor pentru dispozitive).

Sunt copii care, dacă ar conştientiza precoce (Slavă Domnului că nu o fac) cât de importantă este cariera, s-ar apuca de grafică pe calculator încă din primii ani de Cartoon Network şi Fox Kids.

Aş vrea să îi cinstesc cum se cuvine pe cei care au microbul muncii, care se plictisesc dacă stau pe un fotoliu (şi atât, fără vedere la laptop, televizor sau planşă) mai mult de zece minute.

Cei care aleg să dea cu aspiratorul când au chef de sport.

Cei care sunt obsedaţi de cuvântul PRIORITATE.

Cei care nu şi-au mai vizitat familiile din provincie de un an, pentru că NU AU AVUT TIMP.

Cei care au ratat întâlnirea de douăzeci de ani d