Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasajul Lujerului va fi gata abia la iarnă

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 · ·

Termenul de finalizare a lucrărilor la pasaj şi plafon este depăşit cu patru luni. Asfaltarea şi consolidarea ar fi trebuit să fie gata în iunie. Amânarea de la o lună la alta este justificată de Administraţia Străzilor Bucureşti: trafic intens, restricţii la Basarab şi vreme nefavorabilă.

Construit în anul 1987, la graniţa dintre cartierele Drumul Taberei şi Militari, Pasajul Lujerului a intrat pentru prima dată în reparaţii anul trecut. Administraţia Străzilor susţine în noiembrie 2009 că, din cauza nivelului avansat de degradare, întreaga zonă necesită o reabilitare de urgenţă.

Iniţial, termenul de execuţie era stabilit la opt luni de la începerea lucrărilor, însă a fost prelungit până la sfârşitul acestei toamne, adică până se împlineşte un an de la startul şantierului. Dacă muncitorii îşi văd de treabă în continuare, trecătorii şi şoferii trebuie să suporte în fiecare zi haosul şi zgomotul infernal al utilajelor.

„Mai avem de lucru“

Ieri după-amiază se lucra de zor la Pasajul Lujerului, dar finalizarea proiectului pare desprinsă din poveştile cu Păcală. „Noi am muncit tot timpul, dar, când ziceam şi noi că terminăm, mai venea câte o hârtie de la Primărie şi trebuia să o luăm de la capăt“, a declarat unul dintre muncitori care împingea o roabă.

În interiorului culoarului rutier, care leagă Şoseaua Virtuţii de strada Braşov, se făceau ultimele retuşuri. Odată asfaltat, traficul a început să se fluidizeze în-afara orelor de vârf, însă deasupra pasajului şi pe benzile laterale sunt blocaje permanent.

„Noi ce vină avem că s-a întârziat? Am lucrat şi în ture de noapte şi mai avem încă destul de lucru“, a afirmat un alt muncitor care lucra la Pasajul Lujerului.

O nouă amânare

Administraţia Străzilor se încurcă în explicaţii şi nu oferă prea multe lămuriri pentru şoferii c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 48 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 46 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°