Unii participanţi depun contestaţii pentru a bloca implementarea proiectului licitat şi a şantaja câştigătorul să împartă lucrarea sau să primească bani ca să se retragă
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a recunoscut, cu ocazia vizitei de lucru de la sfârşitul săptămânii trecute, la Râşnov, că fondurile europene stau blocate în anumite situaţii şi din cauza nefinalizării licitaţiilor, blocate prin contestaţii. „În toate ţările membre UE, în perioada de început a accesării fondurilor, au existat probleme. Întâi sunt problemele de contractare, de evaluare proiecte. Noi am depăşit etapa asta. Apoi a venit perioada problemelor în implementarea proiectelor: Or noi suntem aici. Toate ţările au trecut prin asta şi au încercat să găsească soluţii, să afle care sunt piedicile. La noi, piedicile le-am identificat în legislaţia stufoasă privind achiziţiile. Am reuşit câteva măsuri de simplificare a legislaţiei privind achiziţiile, în concordanţă cu prevederile UE. Însă mai este o problemă care ţine de corectitudinea cu care se organizează procedurile de achiziţii. Aici problema este fie din partea autorităţilor, care de multe ori întocmesc caiete de sarcini cu dedicaţie şi atunci provoacă nemulţumiri, contestaţii, fie din partea participanţilor care, nejustificat, depun contestaţii pentru a bloca implementarea proiectului şi a şantaja câştigătorul să împartă lucrarea sau să primească bani să se retragă”, a susţinut ministrul Elena Udrea. Aceasta a precizat că nimeni nu şi-a asumat „această problemă, nu a venit nimeni să ne dea în scris, astfel încât să putem sesiza organele abilitate, vin doar şi se plâng”. „Chiar şi aşa am ţinut cont de acest fenomen şi am introdus nişte restricţii faţă de cei care doresc să depună aceste contestaţii”, a adăugat ministrul Elena Udrea.
Din 2,7 miliarde de euro accesate,
doar 500 de mili