Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori făgărăşeni la miting

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 4 octombrie 2010 ·

Profesorii făgărăşeni se pregătesc de noi proteste. Aceştia vor participa, alături de colegii lor din toată ţara, la un miting ce va avea loc marţi, 5 octombrie, la Bucureşti. Printre nemulţumirile dascălilor se numără legea pensiilor, dar şi salariile diminuate cu 25%.

Aproximativ 50 de cadre didactice din Ţara Făgăraşului vor pleca marţi 5 octombrie dimineaţă la Bucureşti pentru a participa la mitingul anunţat în Piaţa Victoriei. Sub sloganul „Salvaţi şcoala românească!“, profesorii din toată ţara vor să atragă atenţia guvernanţilor cu privire la situaţia jalnică în care se află învăţământul românesc. Printre cererile dascălilor se numără revenirea la salariile integrale, corectarea legii pensiilor, prin creşterea punctului de pensie la 50% din salariul mediu pe economie.

De asemenea, profesorii făgărăşeni doresc corelarea legilor învăţământului românesc cu cele europene, îngheţarea concedierilor şi asigurarea unor condiţii decente în şcoli atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

La mitingul de marţi şi-au anunţat participarea peste 10.000 de cadre didactice din toată ţara. Protestul va avea loc între orele 11 şi 12.30, după care dascălii se vor deplasa într-un marş pe Calea Victoriei, pentru a depune memorii la Ministerul Educaţiei şi cel al Muncii.

(Alina ROMAN)

Profesorii făgărăşeni se pregătesc de noi proteste. Aceştia vor participa, alături de colegii lor din toată ţara, la un miting ce va avea loc marţi, 5 octombrie, la Bucureşti. Printre nemulţumirile dascălilor se numără legea pensiilor, dar şi salariile diminuate cu 25%.

Aproximativ 50 de cadre didactice din Ţara Făgăraşului vor pleca marţi 5 octombrie dimineaţă la Bucureşti pentru a participa la mitingul anunţat în Piaţa Victoriei. Sub sloganul „Salvaţi şcoala românească!“, profesorii din toată ţara vor să atragă atenţia guvernanţilor cu privi

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Mihai Leu a fost internat din nou » Fostul mare campion la box este în stare foarte gravă

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, a ajuns aseară în stare foarte gravă la Spitalul Fundeni din Capitală.

VIDEO Cum se rezolvă subiectele la Română Evaluarea Națională 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 21 minute
Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru, de la Școala nr. 75, din București, a publicat rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2025, proba la Limba și literatura Română. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceasta explică, pas cu pa

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

145 de persoane atacate cu seringi la un mare festival de muzică din FRANȚA. Poliția din Hexagon a efectuat 12 arestări

Gandul acum 45 minute
Poliția franceză a arestat 12 suspecți după ce 145 de oameni au raportat că au fost înțepați cu ace în timpul festivalului anual Fête de la Musique, de sâmbătă seara, 21 iunie. Milioane de francezi au ieșit în stradă pentru evenimentul de muzică str

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°