Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoreanul Curtean e «lucrat» din interior, de familie: tatăl e stelist, sora dinamovistă

Publicat in Libertatea, luni 4 octombrie 2010

Familia de sportivi a timişoreanului Alexandru Curtean (23 de ani) e împărţită de eterna rivalitate din Liga I. Tatăl său a trecut în tinereţe, pentru un sezon, prin curtea Stelei, ca fotbalist, iar sora sa este dinamovistă.

Dan, tatăl lui Curtean, a evoluat ca fundaş stânga, la începutul anilor ’80, timp de un sezon, pentru Steaua. Internaţional de juniori, acesta a jucat pentru Luceafărul Bucureşti, unde a fost coleg de generaţie cu jucători ca Rednic, Gabor, Hagi, Lăcătuş, Dan Petrescu, Gică Popescu sau Balint. A trecut apoi pe la FC Olt Scorniceşti, încheindu- şi cariera la Şoimii Sibiu. Sora fostului internaţional de tineret, Daciana, e handbalistă la HC Oţelul Galaţi, acolo unde evoluează la centru. Dinamovistă convinsă, ea şi-a publicat pe pagina personală de Facebook poze realizate pe stadionul din “Ştefan cel Mare”, pe care l-a vizitat împreună cu prietenul său, Bogdan.

A fost acuzat că ţine cu roş-albii

În decembrie 2008, Alex, în acel moment fotbalistul lui Gaz Metan Mediaş, şi-a postat pe pagina de hi5 o poză de la un meci al roş-albilor, disputat la Cluj, care avea comentariul “Hai Dinamo!!!!”. El era înscris chiar şi într-un fan club virtual al “câinilor”. “Am făcut poza la un meci pe care îl juca Dinamo contra celor de la CFR Cluj. Stăteam în zona suporterilor veniţi de la Bucureşti şi a fost destul de aiurea. Am scris în glumă acel comentariu”, a spus Curtean la vremea respectivă.

Hagi, singurul stelist din familie

“Regele” Hagi (foto) se găseşte şi el într-o situaţie ingrată, atunci când vine vorba de echipele susţinute de membrii familiei sale. Socrul său, Dima Vlahbei, soţia, Marilena, şi cumnata, Luminiţa, sunt dinamovişti. Cu roş-albii simpatizează şi Petre Fulina, cumnatul lui Hagi, şi Tanţa Manţu, cea de- a doua soră a sa.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 6 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 10 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 11 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 7 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 8 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 7 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 13 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 13 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

4°/16°
mar.

6°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
lun.

5°/13°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

sâm.

6°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°