Prima oară am auzit de dub la Michi, e drept că şi vîrsta mea era încă la început, ca şi generaţia Atomic. Pagina lor de Wikipedia arată mai bine în limba germană. Asta spune tot.

Albumul Urban, lansat în 2000, a pus-o pe Loredana într-o altfel de lumină, iar Învăţături a rămas, pentru mine, cea mai bună bucată electro făcută la noi în ţară. Lucrurile au mers mai departe şi s-a ajuns la Junkyard, Atac la persoană şi noi piese considerate de mulţi ca fiind comerciale. Într-o anumită măsură, vocea celor care au blamat rapul căpos şi plictiseala lui Michi la butoane a fost îndreptăţită. Pe de altă parte, Michi şi Dobrică au rămas aceiaşi, dacă ascultăm cu atenţie.

(Ţin minte un concert de acum doi ani, parcă, consumat în Silver Church. Tot publicul era format din absolvenţi veniţi ca la bal, iar după A fost odată ca ca ca niciodată, cei trei băieţi au ieşit. La bis, s-a întors numai Michi. O singură piesă, un breakbeat pe care cred că numai el îl are, de pe vreo casetă. Nicio mişcare în sală.)

La fel este şi cazul acestui E suflet în aparat, care iese în evidenţă nu datorită unui single surescitat din gamele mai vechi, cum este Soundcheck, sau al altuia pentru Radio21 – Cea mai bună zi. Fanii Şuie Paparude, dacă există aşa ceva, vor şterge din playlist multe piese şi vor rămîne cu Belladonna, Alain Delon, Ia-te de mînă sau Baby Satellite. Fanii mai noi, care sunt mai mulţi ca ăia vechi, vor aprecia discursul updatat, graţie lui Bean, precum şi experimentele drum’n'bass sau dubstep. Chiar industriale, pe alocuri. Şuie Paparude este cel mai ciudat fenomen muzical al nostru, iar trupa asta cred că nici măcar în capul lui Michi nu are o teoremă.

Albumul, gratis

Prima oară am auzit de dub la Michi, e drept că şi vîrsta mea era încă la început, ca şi generaţia Atomic. Pagina lor de Wikipedia arată mai bine în limba germană. Asta spune