Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restartul statului: "De la lăcomie şi prostie la dreptate şi frăţie"

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Statul român trebuie să devină a “knowledge based organization” ca în SUA şi UE. La fel şi economia. Din păcate, noi suntem încă în faza în care “evreii l-au omorât pe Eminescu”.

Articol din dosarul Restartul statului, publicat în ediţia FP România nr. 17 (iulie/ august 2010)

Statul român modern a fost construit ca o instituţie occidentală bazată pe competenţă şi adaptată misiunii timpului. Era occidental pentru că ideologic fusese construit în baza ideii că suntem latini, deci occidentali. Şcoala ardeleană valorificase politic realitatea istorică a vechilor cronicari, cum că “de la Rîm ne tragem”, mesajul său trecând ulterior Carpaţii. Era occidental pentru că elita politică şi intelectuală românească era animată de idei europene, precum deviza generaţiei de la 1848 “dreptate şi frăţie”. Era occidental prin legătura pe care înaintaşii noştri au dezvoltat-o aducând pe tronul Principatelor un rege dintr-o familie europeană. Competenţa tânărului stat român este demonstrată de inteligenţa construcţiei instituţionale, printre priorităţi înscriindu-se construcţia universităţilor de la Iaşi şi Bucureşti sau a Academiei Române. Tânărul stat român nu putea rezista fără un solid fundament educaţional şi ştiinţific. Şcoala de război de pe dealul Ţăcăliei a fost a şasea în Europa, regele Carol I considerând inadmisibil ca un stat cu pretenţii să nu aibă o şcoală proprie de pregătire a ofiţerimii române. Deşi moşteniri istorice bizantino-fanariote, precum predispoziţia la conducerea oligarhică sau ignorarea nevoilor propriului popor au influenţat negativ acţiunea tânărului stat român (vezi răscoala din 1907), procesul consolidării sale instituţionale şi al dezvoltării naţionale a României a continuat neîntrerupt până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dezastrul comunist

Impunerea prin forţă a comunismului a fracturat evoluţia occiden

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce este Fâşia Gaza, teritoriul pe care Trump vrea să-l preia

Mediafax acum o ora
Fâşia Gaza este un teritoriu de aproximativ 365 km², situat între Israel şi Egipt, cu o populaţie de peste 2 milioane de locuitori, fiind una dintre cele mai dens populate regiuni din lume. Istoric, Gaza a fost sub control otoman, apoi britanic, iar

Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au îmbățișat la Cluj. „Chiar dacă nu am fost foarte apropiate, suntem colege”

Libertatea acum 10 ore
La finalul meciului din primul tur al turneului Transylvania Open, pierdut în fața sportivei italiance Lucia Bronzetti, Simona Halep a anunțat că se retrage, apoi s-a îmbrățișat cu Sorana Cîrstea, relatează Gazeta Sporturilor.

Bacalaureat 2025. Proba de evaluare a competențelor digitale începe miercuri

HotNews acum o ora
Candidații la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține, de miercuri și până vineri, proba de evaluare a competențelor digitale – proba D, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, scrie Agerpres. Elevii beneficiari ai unor

Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului

HotNews acum 2 ore
Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 va intra miercuri în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, iar joi va avea loc votul final, conform programului, care poate suferi însă modificări. Potrivit programului aprobat de co

Au fost identificate 66 din cele 67 de victime ale tragediei aviatice de la Washington

Mediafax acum o ora
Ancheta condusă de Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) a scos la iveală că avionul Bombardier CRJ-700, care decolase din Wichita, Kansas, zbura la o altitudine de aproximativ 99 de metri (plus sau minus 7 metri) în momentul im

Poşta din SUA suspendă primirea coletelor care vin din China şi Hong Kong

News.ro acum 3 ore
Poşta din SUA a afirmat că a suspendat temporar acceptarea coletelor internaţionale care vin din China şi Hong Kong, până la noi precizări, scrie CNN. Aceasta nu a oferit un motiv pentru suspendare, dar a arătat, într-o declaraţie, că fluxul de scri

Raport francez: Cum a fost manipulat TikTok la alegerile prezidenţiale din România

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, un candidat aproape necunoscut care era cotat cu mai puţin de 1% în sondaje cu patru săptămâni înainte de alegeri, a reuşit să obţină 23% din voturi (peste 2 milioane) în noiembrie 2024, făcând campanie aproape exclusiv pe TikTok. A

Cei doi adulți care au căzut cu mașina în râul Olt au murit la spital

Tribuna acum 30 minute
Bărbatul de 68 de ani și tânăra de 23 ani care ieri seară au căzut cu mașina în râul Olt, au decedat la spital. Copilul de 5 ani se află în continuare internat la Spitalul de Pediatrie Sibiu în stare gravă. Bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost adu

Traficul de pe autostrada A1 va fi deviat în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 21 minute
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a DRDP Timişoara, traficul va fi deviat în cursul nopţii de miercuri spre joi (5-6 februarie) pentru montarea grinzilor în cadrul proiectului drumului de legătură dintre DN 69 Timişoara – Arad şi autostrad

Cutremur cu magnitudinea 6,2, în largul provinciei Maluku de Nord din Indonezia

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs, miercuri, în largul coastei provinciei Maluku de Nord din Indonezia, a anunţat agenţia de geofizică, potrivit Reuters. Agenţia a arătat, pe reţeaua socială X, că seismul, care s-a produs la o adâncime de 8

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

-2°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-0°/3°
sâm.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/5°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/6°
joi

-1°/6°
vin.

-0°/7°
sâm.

-1°/6°