Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Complotul împotriva Europei porneşte din Hamburg

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Un grup de jihadişti din oraşul german Hamburg este, se pare, la baza complotului terorist care ar ameninţa oraşe din Europa.

Mai multe ţări, între care Germania, Franţa, Austria, Cehia, Suedia şi Marea Britanie, au luat măsuri suplimentare de securitate, ca urmare a informaţiilor venite de la serviciile secrete privind pericolul lansării unor atacuri teroriste simultane. Duminică, SUA a emis o alertă destinată americanilor care călătoresc în Europa, iar Marea Britanie şi Japonia au făcut acelaşi lucru ieri.

Serviciile occidentale de informaţii au aflat de planurile teroriştilor când Ahmed Sidiqi, un cetăţean german de origine afgană, a fost arestat în Afganistan, în iulie. Acesta e chestionat la baza americană din Bagram (Afganistan).

El a povestit că, la începutul lui 2009, a plecat împreună cu alţi 10 indivizi din Hamburg către zonele tribale din Pakistan şi s-au alăturat unui grup jihadist. Sidiqi a spus că cel puţin un membru al grupului său urma să fie "soldat" în acest complot împotriva Europei , iar alţii urmau să ajute la plănuirea atacurilor. În fiecare zi, spun anchetatorii, Sidiqi dă noi informaţii care ajută la dezlegarea „enigmei".

Moscheea Taiba

Surse din serviciile secrete germane au declarat pentru CNN că grupul terorist a fost recrutat, în 2008, de la moscheea Taiba, din Hamburg. În anii 1990, aceeaşi moschee era frecventată de unul din autorii atacurilor de la 11 septembrie 2001, Mohammed Atta.

Un prieten al lui Atta din acele zile pare a fi acum personajul central în complotul pus la cale în Europa. Naamen Meziche (40 de ani), cetăţean francez de origine algeriană, e cel care ar fi convins mai mulţi tineri care frecventau moscheea să se alăture Jihadului. Nu se ştie unde se află el acum, dar se crede că e la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan.

Lege prea permisivă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°