În momentul declanşării războiului civil dintre Cezar şi Pompei la anul 49 î.Hr., marele Cicero, "conştiinţa însăşi a statului roman", încerca din răsputeri să stăvilească cursul spre dictatura lui Cezar şi constata cu amărăciune că interesele politicii înalte sunt literă moartă pentru marea masă a poporului; "masa poporului este fie inertă, fie îl favorizează pe Cezar. În numele cui să luptăm, al unei himere?". Cicero punea în balanţă conţinutul uman, religios şi material al patriei. Părea că nimic din toate acestea, nici oameni, nici idealuri, nu se află de partea respectării legii.
Revenind la oile noastre, pare că ne aflăm în aceeaşi cumpănă: este democraţia imposibilă? Să mă explic.
1. Preşedintele României, al cărui mandat este că "veghează la respectarea Constituţiei", pare că joacă o miuţă cu unele dintre cele mai sensibile articole ale Constituţiei care definesc democraţia. Mă refer la ignorarea repetată a voinţei Parlamentului, ca şi la abandonarea funcţiei de mediere între puterile statului în favoarea impunerii arbitrare a dorinţelor sale.
2. Parlamentul României, "organul reprezentativ suprem al poporului român", a ajuns să adopte legi de maximă importanţă pentru societate prin fraudă şi, totodată, a devenit locul unui partizanat politic distructiv fără nici o legătură cu nevoile cetăţenilor.
3. Atribuirea aproape fără excepţie a funcţiilor politice - de la ministru la consilier local - după bunul plac al partidelor, dar fără legătură cu competenţa şi cel mai adesea având ca rezultat deturnarea banilor publici în profit personal.
4. Anularea în mai toate cazurile a posibilităţii de acces şi promovare pe treptele ierarhice ale funcţiilor publice prin merit.
5. Demolarea de guvernul actual - în deplină cunoştinţă de cauză - a clasei mijlocii din societatea românească pe existenţa căreia se sprijină democraţia. Paul Krug
