Péter Barta a ales să muncească încă din şcoala generală, activitate pe care o făcea doar pe timpul verii, cât să-şi strângă bani de buzunar. Mai mult, spune că mereu i-a plăcut să muncească şi că ăsta a fost unul dintre motivele care i-a adus reuşita pe plan profesional.
Sunteţi licenţiat în istorie şi relaţii economice internaţionale. De ce aţi ales aceste două specializări?
Am terminat liceul cu profil real în 1996 la Cluj şi atunci eram, ca orice tânăr, debusolat. Voiam să urmez o facultate cu profil economic, dar până la urmă m-am răzgândit. Făcusem un calcul cu câţi economişti termină anual şi am ajuns la concluzia că sunt prea mulţi. Atunci era „la modă" Facultatea de Studii Europene şi m-am hotărât să mă schimb cu o lună înainte de admitere. Părinţii mei au rămas „mască" când le-am spus că eu vreau să intru la facultatea asta. Bineînţeles că nu am reuşit, neavând nici o legătură cu istoria, mai ales că într-o lună de zile nu aveam timp pentru a mă pregăti. În schimb, în anul acela, cariera mea a luat o turnură interesantă. Fiind un tip destul de activ, încă din copilărie lucrând singur pentru a-mi asigura banii de buzunar, am hotărât că trebuie să fac ceva. La vremea respectivă, o fostă prietenă m-a îndrumat către o organizaţie non-guvernamentală (Youth Action for Peace - n.r.), care avea statut consultativ pe lângă Comisia Europeană. Astfel, mi-am început cariera de manager de proiect, după ce am început ca voluntar. Relaţia cu facultatea a venit mult mai târziu, pentru că în România diploma contează foarte mult şi am zis că trebuie să fac o facultate. M-am înscris la două facultăţi (Istorie şi Relaţii internaţionale - n.r.), ca în final să intru la Istorie şi să mă specializez şi pe relaţii internaţionale. Se poate spune că a fost o întâmplare, nu neapărat că am ales, dar nu-mi pare rău absolut deloc. Iar, a doua facul
