Conducerea combinatului de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu-Mureş va participa, săptămâna viitoare, la o întâlnire la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru discuţii referitoare la o eventuală prelungire a perioadei de achiziţionare a gazului metan doar din producţia internă, a anunţat, duminică, directorul comercial al societăţii, Mihai Ogrean. “Deocamdată, ceea ce se poate spune este că până la 31 octombrie beneficiem de prevederile acestei legi, care ne permite să utilizăm doar gaz de provenineţă internă. Se intenţionează să se prelungească termenul de valabilitate, săptămâna viitoare există o întâlnire la nivelul Ministerului Industriei şi Economiei şi cu domnul ministru avem o discuţie pe tema asta. Încă nu putem să spunem cu certitudine dacă perioada de valabilitate va fi prelungită, lucru care anul trecut s-a făcut şi a fost benefic, pentru că am reuşit să nu oprim (producţia -n.r.), ca atare exporturile judeţului au crescut cu 30% – şi asta se datorează şi faptului că Azomureşul n-a mai fost oprit”, a arătat Ogrean.
Conducerea combinatului de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu-Mureş va participa, săptămâna viitoare, la o întâlnire la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru discuţii referitoare la o eventuală prelungire a perioadei de achiziţionare a gazului metan doar din producţia internă, a anunţat, duminică, directorul comercial al societăţii, Mihai Ogrean. “Deocamdată, ceea ce se poate spune este că până la 31 octombrie beneficiem de prevederile acestei legi, care ne permite să utilizăm doar gaz de provenineţă internă. Se intenţionează să se prelungească termenul de valabilitate, săptămâna viitoare există o întâlnire la nivelul Ministerului Industriei şi Economiei şi cu domnul ministru avem o discuţie pe tema asta. Încă nu putem să spunem cu certitudine dacă perioada de valabilitate va f