Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: PORTRET/ Diana Tănase, expertă în formule chimice la 14 ani

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Este premiantă din clasa I, de când a început să participe la diferite concursuri. Cel mai tare se mândreşte cu premiul obţinut la ChimeXpert. Diana Alexandra Tănase are numai 14 ani, dar vorbeşte ca un om matur.

Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Nr. 3, fata se numără printre olimpicii unităţii de învăţământ.

Încă din clasa I, Diana a participat la numeroase concursuri precum „Winners“, „Smart“, „Cangurul“ sau „Arhimede“, unde a obţinut aproape de fiecare dată punctaj maxim. „Eram aşa de curioasă când trebuia să aştept şi câte două trei luni rezultatele punctajelor, dar eram foarte fericită când aflam că am luat 100 de puncte“, explică eleva.

A descoperit pasiunea pentru chimie

Aşa a descoperit că îi place foarte mult matematica, iar tatăl său a ajutat-o şi i-a explicat numeroase exerciţii. Astfel, în clasa a VI-a a ajuns la faza judeţeană a Olimpiadei de Matematică, unde a ocupat locul III. Un an mai târziu a ajuns în faza judeţeană, dar nu numai la Matematică, ci şi la Engleză, unde s-a clasat pe locul al doilea. Anul trecut s-a înscris la Concursul ChimeXpert.

„Chiar dacă unele persoane îmi spuneau că este grea chimia, m-am înscris. Am zis că această experienţă mă va ajuta mai mult la clasă“, explică adolescenta.

A muncit mult, a făcut probleme şi şi-a petrecut mult timp în laborator, sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Lazarovici, dar a meritat. În luna iunie, Diana se întorcea învingătoare de la faza internaţională a Concursului ChimeXpert cu premiul I. Aşa a început să descopere chimia, iar acum o îndrăgeşte foarte mult şi este hotărâtă să participe şi în acest an.

Face tablouri în timpul liber

Când nu face experimente în laborator, Dianei îi place foarte mult să picteze. „Am pictat pe sticlă, pe lemn, am făcut lucrări cu aţe şi cuie şi am făcut şi caricatură

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 58 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 44 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 37 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°