Autor: Chip R. Bell
Editura: Curtea Veche
Preţ: 29 lei
În această ediţie revăzută şi adăugită a acestui bestseller clasic, Chip R. Bell le arată managerilor cum să-şi ajute asociaţii să se dezvolte şi să se adapteze la mediul managerial agitat din epoca noastră. Chip R. Bell îşi învaţă cititorii să apeleze la instruire prin intermediul metodei sale pline de pasiune şi înţelepciune; nu întâmplător, formula mnemonică care o defineşte a fost tradusă ca ARDE:
Abandonarea mentorului în faţa procesului instruirii, în loc de a apela la controlul acestui proces;
Recunoaşterea valorii celui care va fi instruit şi realizarea fundamentului pe care se va clădi acest parteneriat;
Dăruirea celor mai de preţ cadouri pe care le poate oferi un mentor: sfatul, feedbackul, concentrarea, echilibrul, povestirile care lămuresc şi conexiunile care pasionează;
Extinderea relaţiei până la eliberarea învăţăcelului de sub aripa ocrotitoare nu a educatorului, ci a partenerului său.
Chip R. Bell este autor sau coautor al unui număr de 14 cărţi, dintre care amintim „Iubirea consumatorului: atragerea şi menţinerea pe viaţă a clienţilor", „Clienţii ne sunt parteneri", „Sistemul de administrare al economiilor" şi „BeepBeep!: Concurenţa în epoca vitezei".
Chip R. Bell a realizat această ediţie folosindu-se de feedbackul primit de la cititori şi de la auditorii conferinţelor sale. Autor: Chip R. Bell
Editura: Curtea Veche
Preţ: 29 lei
În această ediţie revăzută şi adăugită a acestui bestseller clasic, Chip R. Bell le arată managerilor cum să-şi ajute asociaţii să se dezvolte şi să se adapteze la mediul managerial agitat din epoca noastră. Chip R. Bell îşi învaţă cititorii să apeleze la instruire prin intermediul metodei sale pline de pasiune şi înţelepciune; nu întâmplător, formula mnemonică care o defineşte a fost tradusă