N-am căutat prognoza meteo pentru miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică la Iaşi aşa că voi afla la faţa locului dacă pe parcursul Festivalul International de Film de la Iasi (IIFF 2010) pe lângă faptul că voi vedea sumedenie de filme am să pot să vizitez cum trebuie oraşul. Dacă nu, nu. Oricum programul este destul de bogat.
Când viaţa are grijă să-ţi dea picioare în fund câte poţi (oare mai poţi?!) duce e foarte important să-ţi preocupi mintea cu ceva iar în cazul meu acest ceva vine sub forma filmelor de săptămâna aceasta din Iaşi pe care abia aştept să le rumeg mental.
Să trecem aşadar la lucruri concrete pentru că miercuri spre exemplu, la Cinema Victoria aveţi filmele: Black Dogs Barking, Away we go, Made in Romania, The killer inside me, Morgen şi Defender. N-am văzut niciunul dintre ele, nici cu plată, nici furate însă despre Morgen am citit că e foarte bun aici – pare interesant.
Despre filme şi despre programul celorlalte zile am să mai scriu la momentul potrivit. Vreau doar să le transmit ieşenilor că pe lângă faptul că au un oraş foarte frumos (în care m-am plimbat prima dată când am fost până m-am rătăcit complet şi nu mi-a părut rău) acum au ocazia să meargă la festival unde un film costă doar 5 lei iar dacă sunt pensionari, elevi sau studenţi e şi mai ieftin, doar 3 lei. Să fim serioşi, ce altceva mai poţi face de banii ăştia, azi?
Trailerul oficial al unuia dintre filme, Black dogs barking
În plus, dacă aveţi chef de o cafea şi câteva poveşti, spuneţi şi vedem noi cum ne descurcăm Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
N-am căutat prognoza meteo pentru miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică la Iaşi aşa că voi afla la faţa locului dacă pe parcursul Festivalul International de Film de la Iasi (IIFF 2010) pe lângă faptul că voi vedea sumedenie de filme am să pot să vizitez cum trebuie oraşul. Dacă nu, n